Unul dintre consilierii cu cea mai lungă activitate din cadrul unui minister, Maria Feczko, este originară din Ştei. Cu toate că peste o lună va intra în pensie, reprezentanta Ministerului Culturii pe probleme de educaţie permanentă şi patrimoniu imaterial doreşte să rămână angrenată în diverse proiecte care vizează, în primul rând, pregătirea aşezămintelor culturale în vederea integrării europene. Consilierul cu cea mai longevivă activitate Maria Feczko s-a născut în 24 ianuarie 1945, la Ştei. A absolvit Facultatea de Filologie din Cluj-Napoca, după care, mai bine de 10 ani, a predat în şcolile din Ştei şi împrejurimi. Din 1980, până în prezent, a fost angajată a Ministerului Culturii şi Cultelor din România (MCC), pe probleme de educaţie permanentă şi patrimoniu imaterial, răspunzând de activitatea aşezămintelor culturale: Case de Cultură, Cămine Culturale, Centre Judeţene pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Şcoli Populare de Arte şi Meserii şi Centre Zonale pentru educaţia adulţilor. De-a lungul anilor, a participat la cursuri de "formare-formatori", cu specialişti români şi mai ales străini din Germania, Anglia şi Danemarca. Totodată, alături de referenţii de la aşezămintele culturale, s-a implicat activ în diverse proiecte pentru a fi un bun "formator". De nenumărate ori, a luat parte la stagii de perfecţionare în Germania, Danemarca, Rusia şi Ungaria. "Am considerat o obligaţie a mea să mă perfecţionez tot timpul, întrucât societatea noastră, asemeni societăţilor europene, se află într-o continuă schimbare. În cultură nu poţi lucra dacă nu faci totul cu pasiune şi nu ai rezultate", spune Maria Feczko. "Mă consider o persoană activă, care are foarte multe de spus..." Pentru că a ştiut să colaboreze cu oamenii şi să-şi formeze o echipă, Maria Feczko a avut întotdeauna rezultate foarte bune în domeniul său de activitate. De 15 ani colaborează cu Asociaţia Naţională a Universităţilor Populare din Germania, care a finanţat cursuri de "formare-formatori". "Pe de altă parte, avem în vedere derularea unui proiect de o amploare mult mai mare, dedicat vârstei a treia, gestionat tot de Asociaţia Naţională a Universităţilor Populare din Germania. Mai mult, în colaborare cu Ligia Mirişan, directoarea Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor, şi cu Gheorghe David, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, intenţionăm să organizăm o serie de seminarii necesare pregătirii aşezămintelor culturale în vederea integrării europene", a explicat Maria Feczko. În cei aproape 30 de ani de activitate, desfăşurată la Ministerul Culturii şi Cultelor, s-a implicat direct în organizarea unor cursuri în domeniul managementului cultural, în Giurgiu, Sălaj, Gorj, Argeş şi Bihor, în managementul echipei, pe relaţia dintre Administraţia publică locală şi aşezămintele culturale. "Ieşirea la pensie nu-mi va îngrădi posibilitatea de a duce la bun sfârşit ceea ce am început. Mă consider o persoană activă, care are foarte multe de spus. În ţările europene, experienţa persoanelor în vârstă este valorificată la maximum", a conchis interlocutoarea noastră.