Deși pandemia a trecut, spiritul ei a rămas viu, se plimbă printre noi, ne bântuie și pare că, uneori, își bate joc. În noua sa expoziție personală, „Post Pandemic”, pictorul orădean Horea Sălăgean surprinde ironia, zeflemeaua cu care suntem priviți de viața însăși.

Timp de o lună și jumătate, în Galeriile Reperaj. Cetate, este deschisă expoziția „Post Pandemic”, a pictorului orădean Horea Sălăgean, expoziție ce reunește 16 tablouri. Vernisajul a avut loc sâmbătă, 4 februarie, curator fiind artistul vizual Roxie Stan.

„Mă bucur că putem discuta despre pandemie la timpul trecut, liberi și fără măști. Că a lăsat urme adânci în conștiință și în suflet, este adevărat, că ne întâlnim în viața de zi cu zi cu efectele perioadei sumbre, și asta e adevărat, și că doar șenilele unui tanc pot să lase urme mai adânci, este, de asemenea, adevărat. Nădăjduiesc să nu avem parte de posibilitatea de a compara cele două tipuri de urme...”, și-a început Roxie Stan discursul.

În acest context, artistul orădean Horea Sălăgean propune un dialog vizual de natură expresionistă, ca reprezentant al unei societăți, puternic în derivă, descentrată, chiar asimetrică.

„Aceste trăsături, acutizate în timpul pandemiei, tind să se cronicizeze post pandemic, dacă nu se iau măsuri de revenire. Cu tușe ample, experimentale, artistul pune mâna pe rană, dezvăluind cu îndrazneală, disfuncționalul și oferind, totodată, un remediu, prin expunerea unei realități crude, dezbrăcate de ipocrizie a unui fenomen nou apărut. Lumea și-a pierdut echilibrul lăuntric, s-a produs o explozie ale cărei așchii ne lovesc; înstrăinarea, alienarea socială și mentală, anxietatea generală, dezumanizarea, însingurarea, blazarea... Horea a surprins în tablourile sale, cu acuratețea unui fotograf de instantanee, ironia, zeflemeaua cu care suntem priviți de viața însăși”, a menționat curatorul expoziției.

Roxie Stan este de părere că prea plinul post-pandemic se varsă generos pe pânzele artistului, într-o cromatică uneori sumbră, alteori violent stridentă, el surprinzând abil morbidul, depresia, grotescul, alunecarea spre patologic și incapabilitatea omului de a pune frână acestor dezaxări.

„Fantasmele lui, humanoide, de altfel, prin formă, dar dezumanizate prin psihologic, prin spiritual și moral, îmbracă forme supranaturale de extra și supratereștrii. În compozițiile lui se prefigurează uneori și zâmbetul, dar e un zâmbet care te face să te simți inconfortabil, un zâmbet de film horror, ca efect al unei stări psihotice, cauzată de o greață existențială și o lehamite cotidiană. Personajele lipsite de individualitate, reprezintă un conglomerat de trăiri, situat la periferia normalității și fiind exacerbat de multiplele crize (pandemice, iminența războiului, criza financiară, criza previzionării tihnite a viitorului). Nu mai sunt grafice, nu mai sunt cifre, cote, grade, nuanțe, tușe, ne îndreptăm spre o relativitate cronică cu care societatea contemporană e mai puțin obișnuită”, a mai punctat Roxie Stan, care și-a încheiat discursul cu un citat din Stephen King: „Monștrii sunt reali, trăiesc înăuntrul nostru și uneori câștigă...”.

Momentele muzicale din cadrul vernisajului au fost susținute de cunoscutul violonist Thurzo Sandor Jozsef.