Naista Oana Lianu i-a cucerit pe gorjeni
Pentru câteva zile, capitala cântecului popular românesc s-a mutat la Târgu-Jiu, unde, în perioada 9-12 noiembrie, a avut loc ediţia a XVI-a a Festivalului Cântecului Popular Românesc "Maria Lătăreţu". Ca în fiecare an, manifestarea a reprezentat o rampă de lansare pentru tinerii artişti îndrăgostiţi de muzica populară. Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la debutul festivalului.
Marele premiu şi trofeul "Maria Lătăreţu" a fost oferit solistului vocal Bogdan Toma, de 22 de ani, din Hunedoara, ţinutul Pădurenilor. Locul I la categoria solişti vocali a fost oferit Zinei Ghiţulescu, de 18 ani, din Argeş, iar la categoria instrumentişti, premiul I a fost câştigat de către Marian Magheru, fluier, de 18 ani, din Mehedinţi. Oradea s-a înscris în agenda festivalului graţie prezenţei în juriu şi în spectacol a conf. univ. dr. Oana Lianu, de la Universitatea Oradea. Naista a susţinut un recital extraordinar, transmis în direct joi seara, de TVR3. Oana i-a cucerit pe gorjenii care au ovaţionat-o minute în şir, cu atât mai mult cu cât artista este olteancă dinspre tată, prof. Ion Lianu fiind originar din comuna Crasna, Gorj. "M-am simţit la Târgu-Jiu acasă, iar a cânta alături de tatăl meu este întotdeauna o mare sărbătoare", a precizat artista. Următoarele evenimente la care va participa Oana sunt: în 27 noiembrie, la Romexpo Bucureşti, în cadrul lansării de către Asociaţia culturală "Libris Braşov" a CD-urilor Colinde şi Cântece din Ardeal, în 28 noiembrie, la Centrul Cultural "Ion Manu" Otopeni, în 20 decembrie, la Sala Radio Bucureşti, iar pentru orădeni artista va concerta tot în luna decembrie, în spectacolele prilejuite de sărbătoarea Crăciunului.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.