În fiecare oraș nu foarte mare existau și există câteva figuri distincte, legate de locuri emblematice - săli de spectacole, bibliotecă, expoziții, săli de concerte. Abia venită în Oradea, pe la începutul anilor 80, am început să disting chipurile celor pe care îi întâlneam în aceste spații ale solidarității intelectuale la frecventarea cărora ne obliga, într-un fel, regimul trecut. Dintre figurile fixate pe retină, chiar foarte repede, a fost cea a unei elegante, distinse și tinere doamne, cu părul tăiat extrem de scurt, aproape masculin, dar care, în ciuda tunsorii severe, degaja o feminitate fără echivoc. Avea un zâmbet prietenos atunci când saluta pe cineva. Era aproape întotdeauna însoțită de o copilă cu ochi iscoditori și jucăuși - nepoata pe care o ducea la evenimente artistice, am aflat eu apoi.

Prima carte - Prozatoare ale literaturii române moderne (1994), urmată de Cvartet cu prozatoare (1997), Dana Dumitriu-portretul unei doamne (2000), Exerciții de admirație și reproș. Hortensia Papadat Bengescu (2002), Confesiuni ale eului feminin (2005), Mozaic literar ( 2009), Al doilea eu (2013) a impus-o ca pe un istoric și critic literar rafinat și profund. Tema abordată - literatura feminină, aducea în contemporaneitate creatoare intrate aproape în uitare, deși unele ne marcaseră adolescența. Cu cea din urmă apariție editorială - Patru critici literari (2018), autoarea abandonează tema care părea să o identifice și abordează fără inhibiții literatura confesivă a unor domni - N. Manolescu, Mircea Zaciu, Gabriel Dimisianu, Gheorghe Grigurcu.

Aparițiile ritmice sunt rezultatul unei dedicări aproape exclusive a istoricului și criticului literar la obiectul cercetării. Profilul său elegant este tot mai rar vizibil la întâlnirile cultural-artistice. Tot mai mult stă în odaia cu o largă fereastră deschisă spre pod, spre râul ce-i curge sub priviri și spre piața centrală a orașului. De acolo, de departe-aproape, urmărește zbuciumul cotidian superfluu al concetățenilor. Spectacolul vanităților mărunte este tot mai des abandonat în favoarea lecturii și a scrisului. Astfel, fereastra deschisă spre lumea exterioară se închide în semn de depărtare. Nimic nu egalează bucuria însinguratei de a rămâne în intimitatea cărților, de a descoperi la fiecare autor analizat, dincolo de umanul comun, unicitatea creatorului, resorturile sufletești și intelectuale ale creației.

Paginile cărților sale vorbesc nu numai despre autorii care-i rețin atenția, ci și despre omul și intelectualul de mare subtilitate care a fost

LIANA COZEA.

Selecția autorilor a avut la bază afinități elective nemărturisite explicit, dar evidente. Fereastra care se deschidea spre o operă, spre un autor sau altul, se deschidea-închidea spre sine, în ciuda mai mult decât discretei autoreferențialități.

 

În urmă cu puține zile, Doamna de la fereastră,

LIANA COZEA,

ne-a părăsit cu o și mai accentuată discreție decât a trăit în ultimii ani. Și-a purtat suferința fizică a unei maladii necruțătoare într-o izolare quasi absolută, cu rarisime momente de comunicare telefonică. S-a stins cu demnitatea și noblețea cu care și-a înfruntat suferința de-a lungul anilor.

Profesorul universitar, criticul și istoricul literar, prietena de nădejde

LIANA COZEA

nu ne mai privește de la fereastra vecină cu apele Crișului; de-acum ne va privi de la ferestrele cerului! Drum bun spre bibliotecile cerești! Iuliana Păcurar.