Istoria serviciilor secrete este un segment important din istoria oricărei țări, prin impactul pe care activitatea acestor instituții, care activează în umbră, o poate avea în preîntâmpinarea unor catastrofe social-economice și politice naționale sau împlinirea unor obiective de interes național, de aceeași factură, fără eforturi și sacrificii deosebite în plan uman și material.

 

În plus, având în vedere faptul că arhivele create de aceste servicii se pot consulta doar după 40-50 de ani de la consemnarea unui eveniment sau dispariția din viață a autorilor implicați (potrivit legii internaționale a arhivelor), explică interesul cititorilor pentru acest tip de subiecte. Pe de altă parte, în condițiile în care, uneori, nici nu se produc materiale scrise despre anumite evenimente istorice sau cantitatea și calitatea acestora este restrânsă, îndoielnică, memoriile agenților și conducătorilor acestora implicați în mijlocul evenimentelor pot compensa, chiar lămuri desfășurarea unor momente de istorie. O astfel de lucrare memorialistică s-a publicat la sfârșitul anului trecut, fiind lansată la Oradea în 11 ianuarie a.c. Este vorba de memoriile fostului şef al Direcției Securității Statului, gen. Iulian Vlad, intitulată „Iulian N. Vlad. Confesiuni pentru Istorie”. Autorul, gen. Aurel I. Rogojan, fost şef de Cabinet al ministrului Iulian Vlad, a gândit acest substanțial volum (817 p.) sub forma unui interviu, metodă tot mai des folosită de istorici, după 1990, în strădaniile de recuperare a unor date despre perioade și momente istorice palpitante, văzute atât prin prisma intervievatului, cât și a celui care intervievează. Tot aici, de la început, trebuie să subliniem contribuția generoasă pe care au avut-o în apariția volumului a col. (r) Alexandru Peterliceanu și Editura Proema din Baia Mare, ca și a ziariștilor Alexandru Victor Roncea și Nicolae Chirițescu.

După un „Cuvânt înainte”, echilibrat și dens în cuvinte apreciative, datorat acad. Dinu C. Giurescu, Aurel I. Rogojan face o Introducere în care prezintă cititorului motivele redactării cărții și metoda de lucru.

O astfel de lucrare presupune niște calități aparte pe care trebuie să le etaleze atât intervievatul, în cazul nostru ministrul Iulian Vlad, cât și cel care intervievează, gen. Aurel I. Rogojan.

În cazul memorialistului, având în vedere domeniul abordat - respectiv istoria serviciilor secrete românești din anii 1952-1989, cu unele prelungiri în “istoria recentă” (1990-2016) - acesta a trebuit ca pe lângă detalii lămuritoare prin care să spună adevărul cunoscut de el, „rostirea lui să nu genereze ură și vrajbă, să stârnească valurile unei noi furtuni, informațiile dezvăluite să nu fie valorificate în scopuri politice”. Totodată, o personalitate responsabilă din serviciile secrete știe că o serie de lucruri petrecute, chiar ascunse, „produc un rău mult mai mic, decât dacă ar fi etalate public”. Cu alte cuvinte, ministrul Iulian Vlad a dus cu el în mormânt și secrete pe care nu le-a putut spune pentru a nu bulversa „balanța echilibrului (politic) intern și a alianțelor externe (ale României)” (citatele Apud: coperta a IV-a).

Pe de altă parte, dl. gen. Aurel Rogojean a trebuit să-și pregătească cu grijă și temeinicie întrebările pe care urma să le pună ministrului Iulian Vlad. Pe lângă lucruri știute din „istoria trăită” alături de intervievat, a trebuit să facă o muncă responsabilă de documentare în literatura memorialistică post decembristă realizată de alți confrați care au lucrat, pe diferite paliere, în serviciile secrete românești, ante și post-decembriste, în lucrări de istorie recentă scrise de profesioniști, istorici, aparținând diferitelor generații. Nu este neglijată presa vremii, românească și străină, lucrări apărute în străinătate dedicate marilor servicii secrete ale lumii și personalităților politice ale principalelor state cu care România s-a intersectat înainte de 1989 și după această bornă istorică.

În aceste condiții, cred că apariția acestui valoros volum, atât prin fondul temei, cât și prin forma în care a fost editat, este meritul ambelor personaje: intervievat și cel care a intervievat.

Cele 31 de capitole sunt străbătute ca un fir roșu de istoria vieții ministrului Iulian Vlad, de la originile sale țărănești, școlile prin care a trecut, afirmarea politică și profesională în anii 1948-1952, ca ofițer în Ministerul Afacerilor Interne – până la funcția de secretar de stat în MAI (1977), apoi ministru secretar de stat și Șef al Departamentului Securității Statului (octombrie 1987- decembrie 1989).

Cele patru decenii ale epocii comuniste, sub conducerea lui Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu, ni se perindă în fața ochilor, din unghiul de vedere al tânărului învățător intrat în politică, apoi al ofițerului și profesorului matur implicat în reorganizarea sistemului de învățământ al MAI, în funcții tot mai înalte de răspundere în conducerea D.S.S. Este vorba de deceniul dur al ocupației sovietice (1944-1958) și al presiunilor din partea consilierilor sovietici (până prin 1962-1963), treptata orientare spre o politică de independență, deschidere economică și diplomatică spre Vest (1955-1964) sub Gheorghiu-Dej, accelerate în timpul lui Nicolae Ceaușescu după 1965-1968. În cadrul politicii de schimbare a vechilor generații de lideri comuniști cu o alta nouă, selectată din timp de Ceaușescu, principiul „rotirii cadrelor” devine fundamentul consolidării puterii cuplului Ceaușescu, nașterea cultului personalității.

În nararea acestor lungi perioade de istorie națională ne apar dense caracterizări a unor pleiade întregi de lideri politici români și străini, pe care i-a cunoscut direct, inclusiv a celor care au devenit „emanații” vremurilor de după 1989. Portretizările pe care le face ministrul Iulian Vlad sunt foarte interesante, bazate pe faptele lor concrete, supuse unui exigent studiu al particularităților profesionale, morale, temperamental-psihice, de caracter al acestora. Dăm câteva exemple: Gheorghiu-Dej este considerat „un om politic complet”, N. Ceaușescu, „om politic ambițios, moștenitor al șireteniei și mentalului țărănesc, temător de forța sovieticilor, nehotărât în deciziile luate la sfârșitul anilor `80”, Dr. Petru Groza și Ion Gheorghe Maurer, veritabili „burghezi roșii”, Ion Iliescu, un ambițios care a știut să aștepte și să-și îngroape binefăcătorii, Corneliu Mănescu, devenit alcoolic în anii `80, Silviu Brucan, „duplicitarul” profesor universitar fără diplomă de bacalaureat, destul de duplicitarul Petre Roman, moștenitorul unei anume tradiții familiale, ziaristul dizident Mihai Băcanu, „coordonat de Vladimir Volodin, ofițer KGB”, profesorul Virgil Măgureanu, care „încă nu și-a încheiat misiunea în politica românească”, orientat spre Moscova, în timp ce gen. Ioan Talpeș privea spre Washington.

O altă temă interesantă asupra căreia autorii se apleacă sunt relațiile DSS cu serviciile secrete est și vest europene. După 1965-1968, DSS aproape că nu a întreținut relații cu serviciile secrete din țările socialiste din care făceau parte. Acestea, în primul rând KGB-GRU și AVO al Ungariei, și-au creat rețele de spionaj în țara noastră, controlate de DSS și contraspionajul românesc, inclusiv militar. În schimb, ministrul Iulian Vlad a întreținut relații, mai ales pe linia înființării și perfecționării activității antitero, cu serviciile secrete din RFG, SUA, Franța, Marea Britanie, Italia, Israel. O colaborare specială s-a instituit cu serviciile secrete ale R.P.Chineză. Memorialistul consideră că întotdeauna, inclusiv astăzi, sovieticii/rușii și ungurii au avut și au rețele de spionaj și echipe de teroriști în „adormire” pe teritoriul țării noastre. Cazurile de “defectare” în Vest a unor spioni români din DIE sunt explicate și detaliate cu elemente mai puțin cunoscute până acum (Pacepa, Liviu Turcu, Virgil Băleanu, Ioan Stana, Mircea Răceanu etc.).

Găsim, apoi, portretele unor colaboratori ai ministrului Iulian Vlad, șefi si subalterni de-ai săi, în care li se arată calitățile și minusurile din activitate, care s-au răsfrânt în rezultatele muncii DSS și DIE (Alexandru Drăghici, Ion Stănescu, Nicolae Pleșiță, Aristotel Stamatoiu, Nicolae Doicaru, Dumitru Borșan, Neagu Cosma, Filip Teodorescu ș.a.).

„Comploturile” împotriva lui Nicolae Ceaușescu, care vizau îndepărtarea din funcție și chiar asasinarea acestuia, sunt considerate ca fiind organizate de „aventurieri vorbăreți și neorganizați” (cazurile gen. Șerb, gen. Ion Ioniță, gen. Militaru, Vasile Patilineț). Un caz special este cel al lui Silviu Brucan, numit „agentul multiplu”, deopotrivă al KGB și CIA.

Treisprezece capitole se opresc, cu lux de amănunte, asupra perioadei imediat anterioare lui Decembrie 1989 și evenimentelor ca atare petrecute în această sângeroasă lună de „primăvară”, apoi perioadei postdecembriste 1990-1994, cu referiri fugare până în 2015. Este momentul pregătirii debarcării lui Ceaușescu de către marile puteri, URSS și SUA, în complicitate cu vecinii noștri (Ungaria, Iugoslavia, Bulgaria), dar și cu sprijinul logistic al Franței și Germaniei. Iulian Vlad descrie, cu amănunte din interiorul Puterii, evenimentele din Decembrie 1989. Este de reținut rolul său și a gen. Gușă în torpilarea încercării invadării țării de trupele străine și declanșării unui război civil intern sângeros, care putea duce la dezmembrarea țării dorită de vecini. Arestarea gen. Iulian Vlad de către „emanații Revoluției” și ambasadorul sovietic la București, detenția sa (1990-1994) pe baza unor acuze fabricate la comandă, scuzele care i le aduce gen. magistrat Adrian Nițoiu pentru nedreptatea pe care i-a făcut-o îl așază definitiv în galeria patrioților români, sacrificați pentru interesele naționale.

În final, gen. Iulian Vlad face o scurtă radiografie a „noii generații de oameni politici”, crescută sub protecția lui Ion Iliescu, după ce între 1992-1994 se face reorientarea geopolitică a României de la Est (URSS/Federația Rusă) spre Vest (SUA și țările NATO). Se vorbește despre „Grupul Trocadero”, „Grupul ADIRI”, „Grupul de la Cluj” (Ioan Mircea Pașcu, Rus, Dâncu, Vasile Pușcaș), „Grupul un viitor pentru România (sau Guvizii)” format din Adrian Năstase, Mugur Isărescu, Victor Babiuc, Eugen Dijmărescu, Liviu Mureșan, Vladimir Pasti, gen. Cornel Codiță, Dorel Șandor ș.a. Acest subiect este încă puțin cunoscut în toate adâncimile sale, inclusiv printr-o contabilitate cât mai exactă a felului în care și-au îndeplinit obligațiile patriotic-naționale, prețul acestora între satisfacerea bănească a marilor stăpâni și a propriei căpătuiri materiale.

În ultimul capitol, nenumerotat, posibil al 32-lea, gen. Aurel Rogojan face o istorie condensată a evenimentelor din Decembrie 1989, cu toate pericolele care vizau unitatea statului român, cu reacția generalilor Gușă și Vlad și menținerea unității noastre statale. Tot aici, se punctează și câteva avertismente pentru viitorul Țării, în condițiile în care patriotismul, ideea sacrificiului pentru Țară sunt astăzi considerate nonvalori, idealuri depășite.

Șasezeci de Anexe cu documente din presă privind evoluția evenimentelor politice postdecembriste și soarta gen. Iulian Vlad încheie volumul.

Ce putem sublinia în încheierea acestei recenzii, poate mult prea detaliate pentru a fi publicată într-un cotidian?

„Memoriile” scrise post-festum, deși sunt considerate izvoare istorice de valoare, pot fi marcate și de un anume subiectivism. Dublarea lor de documentul de arhivă, atunci când fondurile Revoluției din Decembrie 1989 vor fi puse la dispoziția cercetătorilor profesioniști, atât cât s-au păstrat din ele, vor întări sau respinge anumite aserțiuni.

În plus, publicarea „Jurnalului zilnic” pe care gen. Iulian Vlad l-a ținut în perioada detenției, ar fi necesar, știut fiind faptul că acest tip de izvor istoric, alături de corespondență, este mai exact, mai sincer decât memoriile care pot fi coafate după realitățile momentului, pot omite prin “uitare” unele detalii.

În sfârșit, având în vedere lipsa acută de studii și volume privind istoria serviciilor secrete românești la dispoziția cercetătorilor din afara granițelor noastre, mai ales din Occident, ar fi bine să încurajăm publicarea unor astfel de lucrări în limbi de circulație internațională, ceea ce ar facilita încadrarea acestei file de istorie românească în sintezele dedicate serviciilor secrete europene și mondiale, desigur prin momentele de excepție ale spionajului și contraspionajului nostru, din antichitate, Evul Mediu, epoca modernă și, mai ales, după 1924 până în 1989.

Un argument recent pentru necesitatea acestui efort editorial orientat în această direcție este faptul că în volumul lui Remi Kauffer, Histoire mondial des sevices secrets de l`antiquite a nos jour, Ed. Perrin, Paris, 2017, (990 p.), găsim doar o frază dedicată Serviciului Secret de Informații condus de Mihail Moruzov (1924-1940), rămasă ca o insulă izolată din întreaga istorie a serviciilor noastre secrete de la Cuza la Ceaușescu.

Lansarea volumului pe care l-am prezentat în Sala “Traian Moșoiu” a Primăriei Oradea, în fața unui numeros public, arată interesul cititorilor orădeni pentru o astfel de temă, cât și respectul foștilor colegi și subalterni față de memoria lui Iulian Vlad, alături de aprecierea muncii depuse de camaradul lor, gen. Aurel Rogojan.