Muzeul Orașului Oradea – Complex Cultural a inaugurat ieri, 22 ianuarie, în corpul A, etaj III, prima expoziţie permanentă din România dedicată discotecii anilor 1970-1980. Iniţiativa îi aparţine muzeografei dr. Cristina Liana Puşcaş şi a fost posibilă graţie donaţiilor de obiecte din perioada amintită, oferite de orădeni.

Muzeul Oraşului Oradea are de ieri, 22 ianuarie, o expoziţie permanentă şi unică în ţară: „Discoteca anilor '70-'80”. Proiectul expozițional şi-a propus să răspundă câtorva întrebări privind modul în care tinerii din generația '70-'80 și-au găsit calea pentru a supraviețui cotidianului cenușiu al comunismului. „Ce au reprezentat discotecile în anii '70-'80?”, „Care era atmosfera din discotecile orădene?”, „Cum se făcea rost de muzică?”, „Cum scăpai de cenzură?”, sunt doar câteva dintre întrebările la care organizatoarea expoziției, dr. Cristina Liana Pușcaș, a căutat răspuns în încercarea de a creiona imaginea unei realități deloc documentată în România postcomunistă. Cercetarea științifică a implicat nu doar interviurile cu cei mai cunoscuți DJ orădeni, Dumitru Chifiriuc, Ovidiu Bojan și Varga Ștefan, ci și analiza unui amplu fond documentar al Comitetului de Cultură și Educație Socialistă al Județului Bihor, descoperit la Arhivele Naționale – Serviciul Județean Bihor.  Conceptul expozițional reunește o serie de obiecte originale, de la vinilurile celor mai cunoscute formații, din acea perioadă, The Beatles, Boney M, Queen, Modern Talking, ABBA, Phoenix, Metropol, Semnal M , greu de procurat în anii de dictatură comunistă, la aparatura electronică specifică discotecilor: pickup-uri, magnetofoane, boxe, benzi magnetice.
O contribuție esențială în constituirea acestui patrimoniu valoros al muzeului l-au avut numeroșii orădeni care s-au implicat activ în campania de donații „Nu arunca trecutul. Adu-l la Muzeu!”. Expoziția este un mod de a mulțumi orădenilor că au acceptat să fie parte activă în salvarea acestor bunuri culturale. De asemenea, unele dintre obiectele expuse aparțin și colecționarului orădean Szucs Gheorghe.

Vernisajul a fost urmat de o discotecă, participanţii având ocazia de a rememora perioada amintită, îmbrăcaţi adecvat şi în paşi de dans.