Ziua de 25 septembrie 2003 s-ar fi cuvenit a se constitui într-o veritabilă sărbătoare pentru Filarmonica de Stat Oradea, un fel de "finit coronat opus" a unei aşteptări care s-a tot (pre)lungit ca un gumilastic, vreme de 13 ani! (Se ştie că locaţia acestei importante instituţii de cultură din urbea noastră a cunoscut un adevărat calvar al renovării şi reabilitării, care ar fi adus, probabil, la exasperare chiar şi pe un călugăr benedictin! Am scris şi răs-cris, de-a lungul anilor despre "foamea" financiară de căpcăun a şantierului filarmonicii, despre cum făceau artiştii repetiţii - iarna, ce-i drept -, cu mănuşi, despre "n" promisiuni de finalizare a lucrărilor, amânări peste amânări, justificări cu nemiluita etc.) Aţi observat că fraza cu care am început aceste rânduri conţine sintagma "s-ar fi cuvenit", la viitorul anterior. Şi cum să nu fie aşa, când, de fapt, inaugurarea sălii de concerte - incluzând dezvelirea şi sfinţirea plăcii memoriale "Enescu-B?rtok" (1,70 m/1,10 m) - a fost, de fapt, un simulacru de festivitate, care s-a desfăşurat, cam pe trei sferturi şi ceva, doar în limba lui Bela B?rtok, încât bronzul chipului din profil al lui George Enescu părea că pălise, în vreme ce acela al lui B.B. prinsese, ai fi zis, o roşeaţă de mulţumire (oare?) sau de jenă. Sigur că este de apreciat efortul directorului general al Filarmonicii de Stat Oradea, dl Şarkadi Zsolt, de a citi un "spici" în româneşte în care a mulţumit Consiliului Judeţean (ordonatorul de credite al F.S.O. - n.n.) îndeosebi lui Sandor Kiss ?r -, directorului artistic, Cornel Cristea, precum şi celorlalţi subalterni din instituţia pe care o conduce din punct de vedere tehnic. Au fost prezenţi - după cum se... prezuma - capii ecumenici ai Bisericilor Greco-Catolice şi Romano-Catolice, cel de-al doilea "cuvântând", ca de obicei, numai în limba etniei dumisale, de parcă toţi "puii de daci" din jur s-ar fi dus la librării pentru a-şi procura (păi, nu ştiau dinainte, ce şi cum? - n.n.) dicţionare româno-maghiare! A sfinţit place memorială (pe româneşte) şi un reprezentant de rangul trei al Episcopiei Ortodoxe a Oradiei, Bihorului şi Sălajului, după care, un emisar al Episcopiei Reformate de Piatra Craiului a transmis un mesaj "cifrat" din partea fostului preşedinte de onoare al U.D.M.R. Uitându-mă în jur, n-am izbutit să depistez nici un reprezentant al notabilităţilor locale sau judeţene, nici măcar de la instituţia care tutelează Filarmonica! Să nu mint, a fost prezent, totuşi, şeful Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional Bihor, care privea spre tavan sărmanul cu un fel de resemnare (de)concertantă, căci nimeni nu-l "grăise" spre a "culturaliza" momentul. Din păcate, nu era dotat nici domnia sa cu dicţionar român-maghiar. "Şucărul" unora s-a mai temperat, desigur, la Concertul Extraordinar care a urmat, inaugurând, astfel, Sala de Concerte, care arăta ca o bijuterie, doar că se mai simţea un iz proaspăt de terebentină. Orchestra simfonică a Filarmonicii orădene - avându-l la pupitru pe maestrul Ervin Acel - a interpretat lucrări de Enescu, B?rtok şi Karl Orff, avându-i ca solişti pe Bianca Manoleanu, Şerban Băcilă şi Giani Brad. La reuşita concertului au contribuit şi Corul Filarmonicii, respectiv cel al Liceului de Artă din Oradea. De remarcat că artiştii, "in corpore", s-au întrecut pe ei înşişi, căci muzica are un limbaj universal. Nu necesită - slavă Domnului! - dicţionar!