Istoriografia românească înregistrează un succes evident prin apariția recentă a unei noi cărți a profesorului universitar doctorului și istoricului Antonio Faur, despre mișcarea de rezistență anticomunistă din sudul Bihorului (1946-1950), căreia i-a consacrat un sfert de secol de investigații documentare, cu deosebire în fondurile fostei Securități (aflate actualmente în depozitele CNSAS, București).

 

Primul său articol despre acest fenomen important al istoriei noastre contemporane a apărut în revista Cele trei Crișuri din Oradea (al cărei director este), în anul 1993. De atunci și până astăzi a continuat, cu tenacitate, cercetările și a publicat câteva zeci de studii și articole, precum și două cărți cu privire la grupul de rezistență anticomunistă din sudul Bihorului (1946-1950), al cărui lider a fost căpitanul Ștefan Popescu. Acesta a fost primul grup de acțiune anticomunistă din Bihor, începând cu perioada anterioară alegerilor din 1946, care au fost, prin diverse modalități, falsificate de comuniști, secondați de consilieri sovietici, care aveau experiență în domeniu, în beneficiul politicii staliniste a Moscovei.                      

După aceste precizări preliminare, care au rostul de a reliefa faptul că apariția cărții istoricului A. Faur constituie un moment semnificativ al activității de recuperare a unei realități, până nu demult ignorate, din trecutul nostru apropiat. De altfel, în primul capitol al cărții-document la care ne referim, autorul acesteia reconstituie, cu o rigoare remarcabilă, stadiul cercetării problemei, în trei subcapitole distincte și pe deplin edificatoare: 1. Primele cercetări cu privire la rezistența anticomunistă din sudul Bihorului  (1946-1950); 2. Continuarea investigațiilor (1995-2000) și rezultatul acestora; 3. Apogeul activității de restituire istoriografică (2000-2014)

Cei interesați de tot ce s-a scris despre problematica enunțată pot să se informeze din paginile cărții, pentru a avea accesul la cunoașterea obiectivă a progresului care s-a realizat în cercetare pe o temă care acum devine accesibilă cititorilor. Așa cum era firesc, în carte sunt reconsiderate și câteva pagini din istoria grupului de rezistență anticomunistă menționat în titlul acesteia. De un interes special ni se pare capitolul destinat identificării bazei social-politice a grupului Popescu, care confirmă rolul jucat de acesta. Este un demers reconsiderativ pe care nu l-am întâlnit în alte cărți cu un conținut similar.

Partea inedită – și extrem de importantă – a cărții este cea în care sunt publicate 81 de documente (extrase din arhiva fostei Securități) care vizează existența grupului de rezistență din sudul Bihorului. Cele 41 de declarații (de la nr. 21 la 61), date de oponenții regimului comunist, în timpul anchetelor efectuate la Securitatea din Oradea (cu mijloace deja arhicunoscute), reprezintă o componentă substanțială a cărții, fiind printre primele documente de acest fel publicate în Bihor. În fond, acestea reflectă, într-o bună măsură, preocupările și activitatea membrilor grupului de rezistență. Este de la sine înțeles că victimele anchetate nu au dezvăluit numai o parte din ceea ce au făcut, ca și despre legăturile pe care le-au avut cu locuitorii. Cu toate acestea, ele sunt principalele surse documentare de certă referință, în temeiul cărora este posibilă reconstituirea istoricului mișcării de rezistență anticomunistă din Bihor, ca și, în sens general, din întreaga țară. Apreciem, deci, că mărturiile documentare inedite cuprinse în acest volum (apărut în condiții tipografice deosebite, datorate Editurii Mega din Cluj-Napoca) au o valoare istoriografică deosebită și reflectă realități obiective ale timpului.

Ar mai fi de remarcat și alte aspecte ale cărții istoricului A. Faur, care a finalizat, în mod științific, o cercetare pe cât de necesară, pe atât de reprezentativă, dar lăsăm cititorilor curioși plăcerea de a le descoperi.

Teodor NISTORESCU