La 190 de ani de la publicarea textului, în 1 octombrie, Trupa Szigligeti prezintă, ca primă premieră a stagiunii, una dintre cele mai cunoscute opere ale lui Vörösmarty Mihály: poemul dramatic „Csongor și Tünde”.

 

Producția regizată de Anca Bradu transpune călătoria lui Csongor într-un spațiu și timp subiectiv. Protagonistul ajunge din copilărie la maturitate trecând prin momentele importante ale secolului trecut. Spectacolul invită publicul la o călătorie în timp, din anii 1920 și până în zilele noastre. O călătorie despre care Anca Bradu a vorbit în cadrul interviului următor.

 

R.: Deși are aproape 200 de ani, „Csongor și Tünde” a fost tradus în limba română anul trecut, înainte nefiind cunoscut în lumea literară românească. Care a fost prima impresie a ta când l-ai citit?

Anca Bradu: Nu știam de traducere, dar știam cât de importantă este opera aceasta clasică în cultura maghiară și ce funcție importantă a avut pentru emanciparea și rafinarea limbii literare maghiare. Dar nu-l citisem niciodată pentru că nu aveam acces la traducerea în limba română. Prima impresie a fost extrem de pozitivă, poate nu atât din punct de vedere teatral cât de punct de vedere poetic. Din fericire pot să spun că în cariera mea de regizor am avut de-a face cu tipuri ca aceasta de desfășurare dramatică, cu limbajul poetic, cu poezia versului și cu metaforele acestea care țin de lumea basmului, de călătoria aceasta în real și fantastic. Așa că nu m-am simțit în niciun fel străină în universul acestei piese, de aceea am și acceptat să fac acest text, dar sigur, cu o mare responsabilitate și pentru faptul că este un text referențial pentru cultura maghiară, și pentru faptul că mari regizori înaintea mea de-a lungul timpului au făcut spectacolele memorabile, și pentru faptul că am încercat să raportez cumva, adică din punct de vedere al identității mele de intelectual român, în raport cu temele fundamentale ale acestui text.

 

R.: Putem spune că poți oferi o viziune exterioară asupra dramei?

A.B.: Nu știu dacă e o viziune exterioară, pentru că textul este atât de puternic în elementele lui de bază încât zona de libertate pot să spun că e mai restrânsă în punct de vedere al interpretării corecte a situațiilor și a semnelor. Zona de libertate cred că începe poate din momentul în care încerci să dai o imagine proaspătă acestei lumi, și aici am simțit provocarea noului pe care eu aș putea să-l aduc, ca regizor român, lucrând un text clasic maghiar. Bineînțeles că m-am plasat undeva din perspectiva unei alegorii pe care am decriptat-o ca pe un text pe care l-am adus în contemporan. Concepția mea pornește de la călătoria inițiatică, bineînțeles, a tânărului Csongor, pentru că aceasta este tema fundamentală. Doar că această călătorie în timp și spațiu se întâmplă undeva într-un peisaj subiectiv din punctul de vedere al unei copilării pierdute și al unei maturități regăsite la final. Dar la nivel de timp fizic, am încercat să-l plasez de-a lungul unui secol. Adică să pornesc de la tânărul contemporan care parcurge etapele oarecum fundamentale ale unei perioade, pornind în anii 20 până în prezent. Se întoarce în timp și revine în timp. Mi s-a părut extrem de frumoasă călătoria asta inițiatică și pierderea sinelui în același timp în această călătoria în căutarea iubirii. E adevărat  că și contextul pe care l-a parcurs civilizația mondială în ultimii ani într-un fel a potențat, în viziunea mea, ideea această de derută, de încercarea de regăsire unor valori fundamentale printre care poate valoarea simbolică cea mai importantă pentru Csongor este iubirea și idealitatea. Curajul de a crede până la capăt într-o lume haotică, într-o lume oarecum afectată de maladia depresiei, de maladia răului pe care, în concepția mea și în text, într-un fel, o proiectez asupra personajului  antagonic, asupra vrăjitoarei Baba Hârca. Am pornit cu curaj la construcția al acestei lumi și grație colaborării cu scenografa Maria Miu, care cred că era și mai puțin inițiată în raport cu textul acesta, dar cred că am găsit semnele în imagine prin care să povestim stilistic și plastic această călătorie. Va fi un spectacol pentru maturi, dar poate putem să spunem așa: pentru maturi și copii - în măsura în care maturii ar trebui să-și regenereze mereu credința și copilăria care îi ajută și le dă energia pozitivă de a depăși orice obstacol al vieții.  

 

R.: Sunt niște teme universale. Cât de greu sau cât de ușor ți s-a părut să prelucrezi acest text vechi într-o formă în care să fie atractiv și interesant pentru publicul contemporan? 

A.B.: Eu cred că e ușor dacă cumva echivalentul scenic al acestor metafore, al acestor scene este ușor decriptabil. Dacă toate semnele teatrale sunt acolo și se citesc așa cum ne dorim noi. De altfel, cred că munca esențială a regizorului este tocmai aceasta, de a clarifica, de a construi în jurul propriilor idei și de a aduce în imagine și în detalii echivalentul exact ideii pe care vrea să o transmită. Și ca să fiu puțin mai precisă, am construit spectacolul pe ideea unei copilării îngropate. Se întâmplă pe un vârf de bâlci, de montagnes-russes, de carusel, să-i spunem, undeva într-o lume abandonată, o lume a veseliei abandonate, un fel de circ decrepit, în care se tot regăsesc semne ale copilăriei. O metaforă care m-a inspirat foarte tare și din cauza faptului că peisajul acesta orădean sau scena acestui teatru, pentru mine, vorbește mai mult ca pentru alți regizori, pentru că toate copilăria mea s-a petrecut pe această scenă sau în loja de lângă scenă. Și de fiecare dată când construiesc o imagine sau atmosferă, nu pot să nu mă raportez și la copilul pe care l-am lăsat undeva în atmosfera minunată a acestui teatru.

 

R.:  Va fi un spectacol cu multă muzică și multe coregrafii. Cine sunt colaboratorii?

A.B.: M-am bucurat să continui colaborarea cu un important compozitor de teatru, Ovidiu Iloc, și am îndrăznit împreună cu el să adaptăm chiar părți din scene, părți din text. Am intervenit cu muzica și mișcarea în mai multe scene fundamentale, chiar împreună cu coregraful Györfi Csaba. Cred că muzica ar trebui să aducă încă un strat al fantasticului în toată desfășurarea asta a spectacolului, drept care va fi o muzică amplă, și vor fi îndeajuns de multe coruri. Am dezvoltat mai multe personaje, de pildă Zăluda, personajul nebun, devine un personaj în patru ipostaze ale biografiei acestei Zălude. Adică pornește de la tânăra impetuoasă și obraznică, până la o vârstă după 40 de ani în care deja toate idealurile tinereții încep să se ofilească, până la amărăciunea unui destin trist în care femeia trebuie să-și vândă trupul pentru a-și ajuta familia. Pun un stigmat de tristețe și de deziluzie asupra destinului femeii. De altfel și vrăjitoarea este un fel de patroană de bordel, să spun așa, în ideea în care lumea ieșită din matcă e un fel bordel universal. O lume răsturnată a valorilor, o lume în care dragostea este decăzută și în care tânărul încearcă să găsească firul aceasta a luminii și idealității iubirii prin căutarea zânei. Toată anvergura spectacolului este, într-un fel, inspirată din lumea lui Fellini, regizorul de film italian. Ca să mă fac mai bine înțeleasă și de către actori, am pornit la cercetare și dezvoltare vizionând filmul „E la nave va” al lui Fellini, care, în interpretarea mea, semnifică o călătorie a unei lumi care se pierde undeva în neant, dar care lasă în urma ei miracol, frumusețe, lumină și, poate, o rază de speranță. 

Bilete la spectacol sunt disponibile online  și la casieriile Teatrului Szigligeti.