În Galeria Euro Foto Art, Centru Expozițional FIAP Oradea, a avut loc sâmbătă, vernisajul expoziției artiștilor fotografi din cadrul Asociației Fotografice Rzeszów, Polonia.

În prezența unui public numeros, printre care și cei șase artiști fotografi din Rzeszów, Polonia, în Galeria „Euro Foto Art” din cadrul secției Muzeul Orașului Oradea, aparținătoare Muzeului „Țării Crișurilor”, a avut loc vernisajul expoziției artiștilor fotografi din cadrul Asociației Fotografice Rzeszów (RSF). Publicul prezent la eveniment a fost salutat de dr. Cristina Pușcaș, muzeograful secției şi Antonia Nica, viceprimarul municipiului Oradea. În continuare, artistul fotograf Ștefan Tóth István a salutat artiștii noii organizații partenere a AIEFA din Polonia, și a precizat faptul că prima parte a expoziției, grupată sub genericul „Accidente grafice în natură”, demonstrează faptul că arta fotografică are un limbaj de exprimare universal, dar și multiple posibilități de prezentare a creațiilor realizate.

Președintele Asociației Artiștilor Fotografi din Rzeszow, Jerzy Skiba, a mulțumit organizatorilor pentru posibilitatea oferită de a se prezenta în fața publicului, și și-a manifestat speranța ca această expoziție de la Oradea să inițieze o cooperare reușită și fructuoasă, bazată pe sloganul: „Fotografia leagă oamenii!”,

„Fotografia are limbajul său specific, care este universal și ușor de înțeles, indiferent de țara sau cultura din care provine autorul. Sper că fotografiile noastre vor demonstra acest lucru în așa fel încât, în ciuda barierei lingvistice, vor comunica mesajul lor tuturor, atât polonezilor, cât și românilor deopotrivă”. Expoziția artiștilor fotografi din Polonia va rămâne la dispoziția turiștilor și a publicului vizitator până în 25 mai, de marți până duminică, între orele 10.00 – 18.00 (luni închis).