Semnal editorial - „De la Oradea la Oradea Mare şi iarăşi la Oradea”
Zilele acestea a ieşit de sub tipar un volum interesant de istorie locală, „De la Oradea la Oradea Mare şi iarăşi la Oradea”, Editura Duran’S Oradea, semnată de Doru Sicoe. Volumul va putea fi găsit la chioşcurile de ziare şi la editură, pe pagina de internet www.durans.ro.
Miza majoră a cărții lui Doru Sicoe este aceea de a pune în discuție, cu argumente solide și nuanțate, acele puncte nodale ale istoriei Oradiei înconjurate de un halou de mister sau ambiguitate, incomode ca orice piatră de poticnire. Ce faci cu un nod problematic? Fie îl desfaci, dacă poți, fie îl tai, fie îl ignori, fie îl înfrunți, fie îl mistifici, fie te împrietenești cu el. Doru Sicoe s-a antrenat să desfacă noduri cu o tehnică de căutător de comori. Savurează „loviturile de imagine“ pe care puternicii cetății le-au imprimat în textura istoriei și transpune în limbaj contemporan făptuirile ce i-au racordat mereu la pulsul istoriei europene.
Doru Sicoe ne oferă o interpretare personală, detaliată și inedită a datelor referitoare la procesul fondării Oradiei, oferind argumente ale continuității - un exemplu fiind chiar denumirea românească a orașului Oradea. Găsim și povestea numită „Oradea Mare“, alături de un panoptic impresionant al gravurilor cu Oradea și al hărților pe care apare numele orașului. Prin anvergura și complexitatea ei, bibliografia oferită în paginile cărții este de real ajutor pentru cei interesați de subiectul „Oradea“ ca oraș integrat în civilizația occidentală încă de la fondare.
Volumul abordează cel puțin patru probleme majore. Prima cuprinde o evaluare critică a principalelor lucrări despre Oradea, a doua pune în evidență personalitatea regelui Ladislau I și detalii privind întemeierea, a treia se referă la proveniența denumirii orașului ca denumire românească și a patra lămurește de când avem „Oradea Mare“ și ce a dus la această rebotezare a orașului. În plus, avem pentru prima dată o amplă analiză a hărților și gravurilor privitoare la Oradea, un subiect care merită a fi dezvoltat într-o lucrare aparte.
Cartea este interesantă și prin modul în care este scrisă: complexitatea informației nu dezarmează cititorul, ci, dimpotrivă, îi incită curiozitatea printr-o scriitură plăcuta, alertă și limpede - rezultat al deceniilor jurnalistice ale autorului. Pentru că e oglinda unei cercetări temeinice, exprimate într-un stil ce poartă semnătura particulară a lui Doru Sicoe, cartea ce-o aveți acum în mână subliniază importanța, prestigiul și reputația pe care le-a câștigat Oradea în cele peste nouă secole de existență.
Din perspectiva istoriei central-europene medievale și moderne, Doru Sicoe semnează o carte provocatoare și pasionantă, născută dintr-o minte sfredelitoare și tenace care nu se mulțumește cu informații ready-made pentru a înțelege și a lămuri multe dintre aspectele neclare ale istoriei Oradiei. Dimpotrivă, cartea aceasta mărturisește despre atitudinea exemplară a celui care nu precupețește niciun efort pentru a ajunge cât mai aproape de adevăr - atitudine care, astfel, impulsionează din plin cercetarea viitoare.
Ramona Novicov - istoric de artă
Am apreciat exprimarea corectă a celui care se ascunde sub numele VW Bora până am dat de "ne mai existând"... Se scrie legat, dar asta nu are vreo legătură cu prezența maghiarilor la Oradea. Oare ei când sunt atestați pentru prima oară în Oradea? Au construit ei orașul, într-o vreme când încă nu construiseră vreun oraș? Provine oare denumirea de Orade și apoi cea de Oradea din ungurescul Várad și nu din slavonul gorod? De ce găsim la Arad variantele Orod și Orad? După părerea mea, autorul a dus cercetarea la un nivel încă neatins de istoriografia română și nici de cea maghiară. Ungurii "verzi" vor fi întotdeauna deranjați de orice argument al continuității, lucrarea Gesta Hungarorum fiind după ei o poveste inventată, fără legătură cu realitatea. Halal argumente, dar mari pretenții! Un lucru e sigur: Oradea nu a fost făcută cu maghiari! Așa se explică de ce, pe prima hartă tipărită a Ungariei, cea a lui Lazarus, Oradea nu apare în maghiară, cum apar alte localități, ci doar în germană: Wardein. Curat murdar, nu?
Dacă autorul „nu se mulțumește cu informații ready-made”, atunci de ce reia ideea obsesivă a continuității sau ideea de-a dreptul ridicolă privind denumirea românească a orașului? Lipsa continuității este documentată clar în două rânduri, prima oară de Rogerius, ca urmare a distrugerii totale a târgului în urma invaziei mongole din 1241, a doua de arhivele austriece, ca urmare a distrugerilor provocate de recucerirea târgului și a cetății care a pus capăt ocupației otomane dintre 1660 și 1692. În ambele instanțe târgul/orașul a trebuit repopulat, ne mai existând populație civilă în perimetrul ei. Cât despre prezența românilor în Oradea, există o mărturie de la sfârșitul secolului XIV, când sătenii colonizați cu câteva decenii mai devreme pe cursul mijlociu al Crișului Repede au devastat orașul, următoarea prezență documentată fiind tocmai cea de la sfârșitul secolului XVII și începutul secolului XVIII, odată cu al doilea val de repopulare. Atunci, prin 1710-20, când populația era încă în refacere numărând abia câteva mii de locuitori, rezidenții „schismatici” (bulgari, români și sârbi, la grămadă) stabiliți cu precădere în Velența, reprezentau circa o cincime din totalul locuitorilor, procent care avea să mai fie atins de români abia în a doua pătrime a secolului XX. Ideea originii turcești a denumirii „Oradea” a fost promovată cu câțiva ani înainte chiar de autor, acum o întoarce și „demonstrează” că are origini românești. Vă faceți de râs...