La Editura "Arca", a apărut, recent, cartea "Dracula land, Dracula park", semnată de scriitorul orădean Mircea Bradu. Volumul cuprinde 77 de capitole şi un epilog în 7 puncte, propunând astfel un joc al cifrelor care sfidează satanismul numărului 6. Este cea de-a 13-a carte scrisă de Mircea Bradu. "Dracula land, Dracula park" porneşte de la fapte reale şi ajunge în fabulos, pleacă de la fapte menţionate în presă şi ajunge până la dezvoltarea miturilor cunoscute în istorie. Pluralitatea faptelor şi a personajelor din romanul lui Mircea Bradu se învârt în jurul a două identităţi, Vlad şi Dracula, întruchipate într-un singur om cu cele două feţe ale sale, cea de domnitor şi cea de mit. Cartea trezeşte interesul pentru perioada de domnie a voievodului Vlad Tepeş, dar şi o atracţie amestecată cu curiozitatea fatală faţă de personajul care întruchipează interferenţa omului cu demonul. "Romanul aduce o idee foarte importantă, aceea de a uni două simboluri, al Binelui şi al Răului. Neglijându-l pe unul, îl aruncăm în anonimat pe celălalt. Prima ediţie a volumului a fost distribuită în patru centre: Iaşi, Bacău, Piatra Neamţ şi Constanţa, vânzându-se 1.000 de exemplare într-o săptămână. Editura a primit o comandă de 10.000 de exemplare din Ungaria, iar în Canada vor fi tipărite 30.000 de exemplare", ne-a declarat Mircea Bradu.