Spectacol de teatru despre vulnerabilitățile adolescenților - Proiectul „Invizibili”
Asociația Culturală Teatrul de Copii și Teatrul Regina Maria Oradea, ca partener principal, desfășoară, în prima jumătate a anului 2021, proiectul „Invizibili”, proiect cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național. „Invizibili” este un proiect care își propune să vorbească despre vulnerabilitățile adolescenților, printr-un spectacol de teatru care are ca punct de pornire poveștile lor.
Detalii despre proiect au oferit ieri, într-o conferință de presă, actorul Șerban Borda, managerul proiectului, și Andreea Costea, PR-ul proiectului.
„Ideea acestui proiect a pornit după ce am citit anumite studii care arătau cât de mult a crescut depresia în rândul adolescenților în Europa și în România, și faptul că aceștia sunt dispuși acum, mai mult ca altădată, să se deschidă și să vorbească despre problemele lor...”, a spus Andreea Costea.
Textul spectacolului va fi realizat special de dramaturga Elise Wilk, regia - de Rareș Budileanu, iar din distribuție vor face parte actori ai Teatrului Regina Maria.
De asemenea, în spectacol vor performa adolescenți din județul Satu Mare, pregătiți de trainerul Adrian Ștefănuți, la Centrul Cultural Carei, în cadrul unui workshop.
„Am hotărât să facem un spectacol care să pornească de la mărturiile adolescenților, de la cazurile întâlnite în cabinetele de consiliere școlară, și ne-am asociat cu alte organizații sau asociații de teatru care lucrează cu tineri, pentru a vedea exact care ar fi principalele lor probleme de la care să pornim un spectacol de teatru”, a precizat Andreea Costea.
Potrivit acesteia, scopul spectacolului este acela de a ilustra tema depresiei în rândul liceenilor, prin explorarea a patru subteme, cele mai frecvent întâlnite de specialiști în ședințele de terapie și consiliere: confuzia și temerile intime legate de identitatea de gen; neacceptarea propriei persoane și dezvoltarea complexelor de inferioritate; lipsa sentimentului de apartenență la grup și/sau familie; introversia și comunicarea fragmentară.
Proiectul se bucură de sprijinul psihologului Ioana Drugaș, consilier școlar la Liceul Don Orione din Oradea, care va participa la întâlnirile cu publicului, după fiecare reprezentație, în cadrul unor sesiuni de Q&A. Astfel, proiectul își atinge scopul de a genera dialoguri deschise pe teme tabu, și sprijină adolescenții prin oferirea unor noi perspective asupra problemelor cu care se confruntă.
Spectacolul va avea premiera în luna iunie, în aer liber, în Oradea, și va fi prezentat apoi tinerilor din orașele Carei, Zalău, Târgu Mureș și Cluj-Napoca, în spații puse la dispoziție de partenerii: Centrul Cultural Carei, Asociația Pro Teatru Zalău, Asociația Incubator 13 și MiniReactor Cluj.
Conform celor mai recente studii realizate de Organizația Mondială a Sănătății, depresia este cel de-al doilea flagel al lumii, după bolile cardiovasculare, și până în anul 2030 se preconizează că va deveni una din principalele cauze de dizabilitate la nivel mondial. În România, studiile indică că din peste două milioane de români afectați de depresie, o treime sunt adolescenți cu vârste mai mici de 18 ani, situația înrăutățindu-se în timpul pandemiei Covid-19.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.