„Un om spectaculos sub toate aspectele” - De vorbă cu Alexandru Sfârlea
Scriitorul orădean Alexandru Sfârlea a avut luni, 3 iulie, o întâlnire cu cititorii la Filiala Uniunii Scriitorilor din Cluj-Napoca, de care aparține.
„Am participat azi (luni, 3 iulie - n.r.) la lansarea cărților unui poet din Oradea, Alexandru Sfârlea, scriitor polivalent, poet original și spirit anticonvențional. Un om spectaculos sub toate aspectele. Merită să-l cunoști și să-l citești, deși, poate, unii îl consideră dificil. Pentru mine, poetul e unul de substanță, iar personajul e fermecător. Cântă frumos și recită într-un mod absolut unic. Am avut o zi de neuitat”, a spus poetul Ion Cristofor. Alexandru Sfârlea și-a prezentat cu acest prilej și cele mai recente patru volume din creația sa: Obiecte și voci (2020, Editura Școala Ardeleană din Cluj), Vocile lui Sing (antologie, 2021, Editura Charmides, Bistrița), Despre cărți în Tribuna (2022, critică literară, Editura Charmides) și Sfârlezii, 2023, Editura Charmides). Menționăm că două dintre acestea (Obiecte și voci și Despre cărți în Tribuna) au fost premiate de către revista Literadura din Buzău, respectiv „Saloanele Rebreanu” de la Bistrița.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.