Venim pe lume, noi, pamântenii, având menirea de a călca ţărâna veşniciei noastre, cu tălpile picioarelor, lăsând urme adânci în colbul trecerii prin meandrele timpului, adumbrind cu existenţa noastră locuri pe care le străbatem în trecerea vremelnică prin lume.

 

Suntem „sortiţii” Celui dătător de viaţă şi Creatorului de destine, ducându-ne menirea în desaga dăruită de Cel de Sus! Suntem slujitorii propriilor noastre virtuţi, slujind astfel şi celor din jur, cărora le dăruim din preaplinul sufletului nostru bunătate şi iubire!

Cea despre care îmi îngădui să scriu cu respect, câteva vorbe, a venit pe lume într-un timp al ei, bine definit, într-un loc mirific, de unde seara, privind cerul, stelele rămâneau întotdeauna fixe! Veneraţii ei părinţi, Ileana şi Paşcu, i-au dăruit viaţă şi o copilărie unică, sub streaşina casei lor din Sălişte de Beiuş, unde, alături de cele două surori şi cei doi fraţi, a adăstat la sfinţenia familiei, plecând de tânără spre lumea mare, plină de vorbe înţelepte, de bună creştere şi lumină lăuntrică. Viorica, fata cu nume de floare şi ochi de culoarea frunzei, a plecat spre lumea largă, în capitala ţării, să răsădească în sufletele oamenilor florile glasului ei, cântecul străbun, inegalabil în sunete şi stihuri, purtând sub gene străluciri diamantine, fiind prima slujitoare de cântec din acest colţ de rai al plaiurilor româneşti, care se mândreşte cu obârşia ei de „bihoreană, bihoreană”..... A avut „încăpăţânarea” de a păstra nealterate valorile cântecului şi portului de acasă, fiind un exemplu de dăruire şi slujire a tradiţiei, pentru generaţiile viitoare. Viorica Flintaşu rămâne un pilon în cultura tradiţională românească, fiind ca un zid de neclintit, pe care nici măcar timpul nu îl va putea sfărâma, în păstrarea valorilor adevărate pe care le face cunoscute lumii.

- Ce înseamnă departe pentru Viorica Flintaşu?

- Departe e o noţiune relativă. Din Bihor, leagănul copilăriei şi adolescenţei mele, nu am plecat de fapt niciodată. Am rămas acolo prin cântecul meu, prin creaţiile mele folclorice, a celor 50 de ani de activitate artistică, prin legăturile sufleteşti.

- Ai reuşit să numeri toate „Stelele fixe”?

- A reuşit oare cineva? Sunt parte a imensei şi frumoasei creaţii divine, iar omul obişnuit poate doar să le privească şi, de ce nu, să aspire la măreţia lor. Iar, dacă întrebarea ta făcea trimitere la unul din volumele de poezie, „Stelele Fixe”, ale poetului Gheorghe Pituţ, regretatul meu frate, iată câteva versuri ce pot spune mai mult decât orice vorbe:

„De-ar fi sau de n-ar fi mişcare

Stelele-s fixe ca-n uitare

Tăcerea-n Cosmos e-o povară

Care începe să ne doară.......

O, mulţumirea că sunt fixe

Departe de apocalipse.”

-Cât ai reuşit să intri în profunzimea cântecului?

-Îndeajuns de mult încât iubitorii de cântec să creadă în interpreta Viorica Flintaşu, în tot ceea ce dăruieşte lumii prin muzica sa îngemănată cu cele mai alese versuri populare.

-Ai putea s-o defineşti pe artista Viorica Flintaşu?

-Talent creator, profunzime, verticalitate, altruism, pozitivism în gând şi în faptă.

E, de fapt, laitmotivul a ceea ce este trăirea Vioricăi Flintaşu: Viaţa ca un cântec.

Radu POTORAN