Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură reaminteşte că fermierii crescători de vaci pot depune până la data de 30 iunie cererea pentru sprijinul acordat în cadrul "Plăţilor naţionale directe complementare - sector zootehnic, specia bovine".
Economie
Au fost aprobate normele de venit pentru activităţi agricole în anul 2012
DGFP Bihor reaminteşte că persoanele fizice care realizează venituri din cultivarea şi valorificarea florilor, legumelor şi zarzavaturilor, în sere şi solarii, precum şi a arbuştilor, plantelor decorative şi ciupercilor sunt obligate să declare aceste venituri la unitatea în a cărei administrare fiscală se află contribuabilul.
- 31 Mai 2012
- Citeste
Noutăţi privind reglementarea plăţilor în valută
Potrivit noilor prevederi plăţile, încasările, transferurile şi orice alte asemenea operaţiuni care decurg din vânzări de bunuri şi prestări de servicii între rezidenţi, indiferent de raportul juridic care le reglementează, se realizează numai în moneda naţională (leu).
- 30 Mai 2012
- Citeste
Creditarea, în pioneze
Soldul creditului neguvernamental pentru firme şi populaţie a crescut în aprilie cu 0,1% faţă de martie, la 224,72 miliarde lei, finanţările înregistrând o scădere în cazul împrumuturilor în lei şi o majorare pentru creditele în valută.
- 29 Mai 2012
- Citeste
Codul Fiscal se modifică, bugetul rămâne
Statul nu va face schimbări de natură bugetară, în următoarele şase luni, însă Codul Fiscal va fi modificat, ca să îndeplinească angajamentele cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi să se pună în acord cu Directivele europene.
- 29 Mai 2012
- Citeste
România, în topul exportatorilor de materii prime ecologice
România este lider în sud-estul Europei pe agricultura ecologică, iar la nivel mondial se poziţionează între primii 15 exportatori de materii prime ecologice.
- 29 Mai 2012
- Citeste
ANSVSA anunţă monitorizarea ingredientelor modificate genetic în alimente
Agenţia Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a anunţat, printr-un comunicat, că monitorizează prezenţa organismelor modificate genetic (OMG) în alimente.
- 29 Mai 2012
- Citeste
Înregistrarea fiscală din oficiu a contribuabililor
În termen de 2 zile lucrătoare de la data comunicării deciziei privind înregistrarea fiscală din oficiu se întocmeşte certificatul de înregistrare fiscală care se comunică contribuabilului în cauză.
- 29 Mai 2012
- Citeste
Reabilitare termică prin fonduri UE
Creşterea performanţei energetice a clădirilor va putea fi finanţată cu fonduri europene nerambursabile, ca urmare a modificării Programului Operaţional Regional, sumele urmând să fie alocate pentru blocurile de locuinţe construite după proiecte elaborate în perioada 1950-1990.
- 28 Mai 2012
- Citeste
Ultima zi la depunerea situaţiilor financiare anuale la 31 decembrie 2011
Potrivit calendarului stabilit de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), astăzi, 29 mai reprezintă termen limită la întocmirea şi depunerea, la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice (MFP), a situaţiilor financiare anuale şi a situaţiilor financiare anuale simplificate.
- 28 Mai 2012
- Citeste
Crişana Digitală

