Înregistrarea unei firme, închiderea ei sau operaţiunile de fuziune nu vor mai fi publicate în Monitorul Oficial, ci vor fi înscrise într-un buletin electronic al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Economie
Pentru exportatori, extinderea regimului special de rambursare TVA
Potrivit unui Proiect al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) se prevede extinderea plafonului pentru activităţile de export şi/sau livrări intracomunitare de bunuri care permite persoanelor impozabile să beneficieze de regimul special de rambursare TVA.
- 13 Mai 2011
- Citeste
Luni, ultima zi la expirarea termenului legal de depunere a D200
Până ieri, doar 8.633 de contribuabili au transmis declaraţiile la Administraţiile Finanţelor Publice teritoriale Bihor. Reamintim că formularul Declaraţiei 200 poate fi descărcat de pe site-ul ANAF - Declaraţie privind veniturile realizate din România, prin accesarea portalului www.anaf.ro.
- 13 Mai 2011
- Citeste
BVB: Alternativă de finanţare a companiilor româneşti
Listarea companiilor la bursa de valori este o operaţiune foarte importantă pentru companiile dinamice, interesate de surse noi de finanţare şi de creşterea afacerilor şi a reputaţiei.
- 13 Mai 2011
- Citeste
Termen limită la depunerea - Declaraţiilor anuale privind livrările/vânzările de lapte
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură APIA - Centrul Judetean Bihor informează că astăzi, 16 mai, reprezintă termn limită la depunerea declaraţiilor anuale de cotă de lapte.
- 13 Mai 2011
- Citeste
SAPS 2011: Între 50 şi 74 euro/ha din bugetul naţional
Ministerul Agriculturii va notifica la Comisia Europeană sumele maxime alocate din bugetul naţional pentru plăţile pe suprafaţă, dar alocarea efectivă va depinde de posibilităţile bugetare, nefiind însă mai mică decât cea de anul trecut.
- 12 Mai 2011
- Citeste
Publicarea online a operaţiunilor efectuate de firme
Înregistrarea unei firme, închiderea ei sau operaţiunile de fuziune nu vor mai fi publicate în Monitorul Oficial, ci vor fi înscrise într-un buletin electronic al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
- 12 Mai 2011
- Citeste
În perioada 14-15 mai, program prelungit la CJAPIA Bihor
Centrul Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (CJAPIA) reaminteşte fermierilor interesaţi că termenul limită pentru depunerea cererilor de sprijin pe suprafaţă pentru anul în curs este 16 mai.
- 12 Mai 2011
- Citeste
Publicarea online a operaţiunilor efectuate de firme
Înregistrarea unei firme, închiderea ei sau operaţiunile de fuziune nu vor mai fi publicate în Monitorul Oficial, ci vor fi înscrise într-un buletin electronic al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
- 11 Mai 2011
- Citeste
Exporturi de aproape 3 miliarde euro
Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), în luna martie, deficitul comercial al României a scăzut cu 13,2%, la 806 milioane euro.
- 11 Mai 2011
- Citeste
Crişana Digitală


