La începutul acestei săptămâni, la Bruxelles, a avut loc o nouă ediţie a "Serii bihorene", la care au participat peste 300 de invitaţi. Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Radu Ţîrle, a precizat că a profitat de faptul că a organizat acest eveniment pentru a participa la mai multe întâlniri cu companii care doresc să mărească investiţiile pe care le au în judeţul nostru.
Economie
Tehnică IT de 25.000 de euro, cu 10% contribuţie proprie
Ministerul Comunicaţiilor va derula un program din fonduri europene destinat IMM-urilor şi ONG-urilor , prin care acestea vor putea cumpăra echipamente IT şi servicii de internet în valoare de 25.000 de euro.
- 02 Decembrie 2010
- Citeste
Vom putea plăti on-line taxele şi impozitele
Guvernul a aprobat, recent, o Hotărâre privind dezvoltarea şi implementarea sistemului naţional electronic de plată on-line a taxelor şi impozitelor.
- 02 Decembrie 2010
- Citeste
CJPC Bihor: Acţiune de consiliere în domeniul metalelor preţioase
Comisariatul Judeţean pentru protecţia Consumatorilor Bihor aduce la cunoştinţa celor interesaţi că, în data de 7 decembrie, va avea loc la sediul instituţiei, str. Sucevei, nr.4/A, Oradea, o acţiune de consiliere a operatorilor economici care comercializează sau desfăşoară operaţiuni cu metale preţioase, cu sau fără pietre preţioase. "Sunt invitaţi să ia parte la această acţune operatorii economici, fie că desfăşoară deja astfel de activităţi, fie că doresc să înceapă o astfel de activitate.
- 02 Decembrie 2010
- Citeste
PNDR: Proiectele de investiţii - doar cu scrisoare de la bancă
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) informează că scrisoarea de confort, în cazul unui proiect de investiţii pe Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), va fi acceptată la depunerea proiectului numai dacă este angajantă din partea instituţiei financiar-bancare care o eliberează, iar cofinanţarea va asigura minimul din contravaloarea cheltuielilor eligibile care vor fi suportate de beneficiar, respectiv partea de cofinanţare privată.
- 02 Decembrie 2010
- Citeste
De anul viitor, noi criterii de clasificare a companiilor mijlocii
În prezent, în evidenţele Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor, se află 501 de companii mijlocii şi, respectiv, 703 puncte de lucru ale contribuabililor mari şi mijlocii din alte judeţe.
- 02 Decembrie 2010
- Citeste
Piaţa asigurărilor - în scădere
Sectorul românesc al asigurărilor a scăzut cu 5,1% în primele nouă luni din acest an faţă de aceeaşi perioadă din 2009.
- 02 Decembrie 2010
- Citeste
Tehnică IT de 25.000 de euro, cu 10% contribuţie proprie
Ministerul Comunicaţiilor va derula un program din fonduri europene destinat IMM-urilor şi ONG-urilor , prin care acestea vor putea cumpăra echipamente IT şi servicii de internet în valoare de 25.000 de euro.
- 01 Decembrie 2010
- Citeste
Bursa Română de Mărfuri - Licitaţii prin Terminalul Oradea
Terminalul Oradea al Bursei Române de Mărfuri are statutul de punct de lucru în teritoriu, cu obligaţia de a comunica întocmai elementele de identitate ale instituţiei bursiere, brand, principii, misiune şi valori.
- 01 Decembrie 2010
- Citeste
Producătorii agricoli cer discutarea urgentă a bugetului pe 2011
Federaţia Naţională a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR) cere Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) să înceapă consultările pe bugetul ce urmează să fie alocat agriculturii în 2011, astfel încât cei care activează în domeniu să îşi poată întocmi un plan de afaceri.
- 01 Decembrie 2010
- Citeste
Crişana Digitală

