A fost demarată - Campania "Controlul integrat al poluării cu nutrienţi"
La întâlnirea care a avut loc, ieri, la Hotelul Continental Forum, întâlnire care a marcat deschiderea Campaniei de sensibilizare şi conştientizare a Proiectului "Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi" în Bazinul Hidrografic Crişuri, au participat prof. dr. ing. Vladimir Rojanschi, Claudiu Pop, prefectul judeţului Bihor, Filonaş Chiş - prefectul judetului Sălaj, Sanda Mercea - director executiv, Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Bihor, Gheorghe Raţiu - prim comisar în cadrul Comisariatului Judeţean al Gărzii Naţională de Mediu, Ovidiu Botău - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri, experţi de mediu şi reprezentanţi ai Ministerului Mediului, reprezentanţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului, APIA, Autoritatea Sanitar Veterinară, Direcţia de Sănătate Publică, Direcţia pentru Agricultură, precum şi autorităţi locale din judeţele Bihor, Arad, Cluj, Sălaj, Hunedoara şi Satu Mare. "Preocuparea pentru păstrarea surselor de apă reprezintă o prioritate în contextul în care peste 1.900 de localităţi din România sunt vulnerabile la poluarea cu nitraţi, pe lista localităţilor vulnerabile la poluarea cu nitraţi în Bazinul Hidrografic Crişuri figurând şi 93 de localităţi din judeţul Bihor, respectiv 4 comune din judeţul Arad" - a precizat în cuvântul său de deschidere prof. dr. ing. Vladimir Rojanschi, moderator al întâlnirii. În aceste zone, fântânile din mediul rural sunt poluate cu substanţe chimice, infiltrate în pânza freatică din fermele şi grajdurile oamenilor. Nitraţii sunt periculoşi pentru că apa infestată, odată consumată, scade rezistenţa generală a organismului - au arătat specialiştii prezenţi la seminarul care se desfăşoară pe parcursul a două zile. Totodată, printre temele supuse dezbaterilor se mai află: legislaţia europeană de mediu şi instituţiile europene; legislaţia de mediu din România şi instituţiile de mediu; poluarea, efectele ei asupra mediului, dar şi măsuri de protecţie a mediului; specificul activităţilor din agricultură şi impactul asupra mediului şi, desigur, prezentarea Proiectului "Controlul integrat al poluării cu nutrienţi".
Precizăm, în încheiere, că Proiectul Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi are ca scop reducerea poluării apei şi solului cu nutrienţi prin investiţii derulate în 69 de localităţi din zone vulnerabile la poluarea cu nutrienţi şi, desigur, informarea publicului pentru păstrarea surselor de apă curate.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.