Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) a debutat în judeţul nostru cu lansarea, în martie 2008, a primelor măsuri (domenii de activitate) cu sprijin financiar european nerambursabil. În cele ce urmează ne vom referi la ce a însemnat anul 2009 pentru potenţialii beneficiari bihoreni ai (PNDR), Program ce se derulează până în anul 2013.

Valorificarea oportunităţilor de finanţare

 

În cazul bihorenilor, proiectele s-au depus la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) Bihor şi, numai pentru două măsuri (nr. 141 şi nr. 142), proiectele s-au depus la Direcţia Agricolă Bihor. Datele la care ne vom referi ne-au fost prezentate de către dl ing. Florian Vesa, director coordonator adjunct la OJPDRP Bihor.

Prin prisma rezultatelor înregistrate la OJPDRP Bihor, în anul 2009 s-au depus cele mai multe proiecte pentru accesarea de fonduri europene. De altfel, în anul precedent au fost operaţionale 9 măsuri din cadrul PNDR. Doar la Măsura 142 (Sprijinirea grupurilor de producători) nu s-au depus proiecte din Bihor, întrucât nu s-au îndeplinit condiţiile prevăzute de acestă Măsură de finanţare. Celelalte măsuri la care s-au depus proiecte au fost: Măsura 112 (Instalarea tinerilor fermieri), Măsura 121 (Modernizarea exploataţiilor agricole), Măsura 123 (Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere), Măsura 141 (Sprijinirea fermelor agricole de semisubzistenţă), Măsura 312 (Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi), Măsura 313 (Încurajarea activităţilor turistice), Măsura 322 (Renovarea şi dezvoltarea satelor), Măsura 431 (Funcţionarea grupurilor de acţiune locală, submăsura 431.1 - Construcţie parteneriate public-private).

Cum s-au valorificat astfel de oportunităţi? "În anul 2009, s-au depus 508 proiecte cu o valoare eligibilă totală de 226.966.351 euro, astfel că numărul total de proiecte depuse de la demararea PNDR se ridică la 739 de proiecte conforme, cu valoarea totală eligibilă de 380.203.644 euro. Fără îndoială, a continuat dl Florian Vesa, în anul 2009 s-au depus cele mai multe proiecte, implicit crearea posibilităţii de accesare a celor mai mari fonduri nerambursabile."

Cele mai multe proiecte depuse, în anul 2009, sunt pentru Măsura 112, în număr de 216, la Măsura 312 (134 de proiecte), la Măsura 322 (59 de proiecte).

 

Proiecte selectate, finanţate, în curs de evaluare şi finalizare

Fapt îmbucurător este că, dintre proiectele depuse de bihoreni, în anul precedent, până la ora actuală au fost selectate 156, cu o valoare totală eligibilă de 42.154.121 euro, iar de la demararea PNDR, s-au selectat, din Bihor, 223 de proiecte (87.602.672 euro, valoare eligibilă totală).

Cum remarca dl Florian Vesa, încă mai există în procesul de evaluare şi selectare peste 350 de proiecte depuse în cursul anului 2009, la măsurile 112, 312, 313, 322 şi care vor duce, cu siguranţă, la creşterea numărului de proiecte avizate şi, implicit, la creşterea fondurilor europene accesate de bihoreni.

Deocamdată, dintre proiectele selectate au fost contractate 164, în 2009, cu valoarea totală eligibilă de 55.622.913 euro. De la aplicarea PNDR şi până la finele anului 2009, numărul total de proiecte contractate se ridică la 221, cu valoarea totală de 86.960.948 euro, iar din numărul total de proiecte contractate, 36 s-au finalizat.