Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) asigură, prin intermediul paginii oficiale de internet (www.afir.info), derularea on-line a achizițiilor realizate pentru implementarea proiectelor de investiții finanțate cu fonduri europene nerambursabile prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020.

Procedura on-line se aplică pentru toate achiziţiile private derulate în cadrul PNDR 2020 și este valabilă pentru achiziția de servicii, bunuri (cu sau fără montaj) și de execuție de lucrări.  Înaintea semnării contractului de finanțare cu AFIR, solicitanţii vor derula on-line procedura de achiziții aplicabilă serviciilor eligibile (servicii de consultanță și servicii pentru întocmirea studiilor de fezabilitate, cu o valoare mai mare de 15.000 euro), în conformitate cu prevederile procedurii de achiziții pentru beneficiarii privați ai PNDR, publicată pe pagina de internet a AFIR. În vederea derulării on-line a procedurilor de achiziții, beneficiarii privați, ofertanţii şi solicitanţii de finanțare au obligația autentificării pe pagina oficială de internet a AFIR (www.afir.info), în partea superioară a ecranului. Procedura este următoarea: contractele mai mari de 15.000 euro, fără TVA, trebuie adjudecate prin procedura de selecție de oferte cu condiția publicării pe site-ul afir­info a unei invitații de participare, a dosarului cererii de oferte și a primirii on-line de către beneficiarul privat a minim unei oferte conforme din punct de vedere tehnic şi financiar al ofertanţilor pentru beneficiarii PNDR 2007-2013 care vor termina implementarea proiectului de investiţii prin procedura de tranziţie, sau a două oferte conforme din punct de vedere tehnic şi financiar al ofertanţilor – în cazul beneficiarilor PNDR 2014-2020. Ofertele conforme trebuie să se încadreze în valoarea licitată corespunzătoare din bugetul indicativ – Anexa III la contractul de finanțare. Invitația de participare trebuie înregistrată în Registrul de intrări - ieșiri al beneficiarului privat. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este de minim 10 zile lucrătoare de la data publicării pe pagina oficială a AFIR. În ceea ce priveşte contractele mai mici sau egale cu 15.000 euro, fără TVA, beneficiarul poate opta pentru aplicarea procedurii cu o singură ofertă sau a celei menţionate mai sus dacă dorește aceasta, siztuaţia în care va depune spre verificare și avizare numai contractul, Anexa IV – declarația pentru respectarea regulilor privind evitarea conflictului de interese și certificatul constatator emis de ONRC pentru a se verifica un eventual conflict de interese dintre acționariatul ofertantului și beneficiar. De precizat că procedura de verificare a achizițiilor derulate on-line se desfășoară în funcție de aria de competență a structurilor teritoriale ale Agenției: la nivelul OJFIR - se verifică on-line dosarele de achiziții pentru proiectele cu achiziții simple ale beneficiarilor privați, la nivelul CRFIR se verifică on-line dosarele de achiziții pentru proiectele cu achiziții complexe ale beneficiarilor privați, iar la nivelul central AFIR se verifică dosarele de achiziții pentru proiectele beneficiarilor privați cuprinse în eșantionul de verificare pe teren.