Producătorii primari care doresc să-şi promoveze mai eficient produsele, să se integreze mai uşor în lanţul agroalimentar şi să crească valoarea adăugată a produselor pot accesa sprijinul aferent Submăsurii 4.2 ,,Sprijin pentru investiţii în procesarea/marketingul produselor agricole”.

Sprijinul acordat prin aceasta submăsura va contribui la: înfiinţarea şi /sau modernizarea unităţilor de procesare şi comercializare; introducerea de noi tehnologii pentru dezvoltarea de noi produse şi procesare; aplicarea măsurilor de protecţia mediului inclusiv scăderea consumului de energie şi a emisiilor GES; promovarea investiţiilor pentru producerea şi utilizarea energiei din surse regenerabile; creşterea numărului de locuri de muncă. Investiţia trebuie să se încadreze în cel puţin una din acţiunile/operaţiunile eligibile prevăzute prin submăsura: înfiinţarea, extinderea şi /sau modernizarea şi dotarea unităţilor de procesare, inclusiv investiţii privind marketingul produselor (ex. etichetare, ambalare); înfiinţarea, extinderea şi /sau modernizarea de reţele locale de colectare, recepţie, depozitare, condiţionare, sortare şi capacităţi de ambalare; îmbunătăţirea controlului intern al calităţii şi conformarea cu noile standarde impuse de legislaţăia europeană pentru prelucrarea şi comercializarea produselor agro-alimentare; producerea şi utilizarea energiei din surse regenerabile (solară, eoliană, geotermală), a energiei produsă cu ajutorul pompelor de căldură, în cadrul unităţii procesatoare exclusiv pentru consumul propriu şi investiţii pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice, ca şi operaţiuni din cadrul unui proiect mai mare de investiţii. Rata sprijinului public nerambursabil va fi de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru IMM-uri şi grupuri de producători/cooperative şi 40% pentru alte întreprinderi şi nu va depăşi: 1.000.000 Euro/proiect pentru IMM în cazul proiectelor care nu presupun investiţii care conduc la un lanţ alimentar integrat; 1.500.000 Euro/proiect pentru alte întreprinderi pentru proiectele care nu presupun investiţii care conduc la un lanţ alimentar integrat; 2.500.000 Euro/proiect pentru investiţiile care conduc la un lanţ alimentar integrat, precum şi pentru forme asociative (cooperative şi grupuri de producători) în cazul proiectelor care nu presupun investiţii care conduc la un lanţ alimentar integrat. În această ultimă situaţie, suma se acordă doar în cazul în care solicitantul vizează prin proiect (pe componenta eligibilă) investiţii în unitatea proprie pe întreg lanţul alimentar (colectare, condiţionare, procesare, depozitare şi comercializare directă, respectiv, pentru procesare carne (abatorizare, procesare, depozitare şi comercializare directă).