ANAF anunţă contribuabilii care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor mobile şi imobile din patrimoniul personal că au obligaţia să înregistreze contractul din închiriere la unitatea fiscală, în termen de 30 de zile de la data încheierii contractului între părţi.

Potrivit legii, sunt considerate venituri din cedarea folosinţei bunurilor şi veniturile obţinute de către proprietar din închirierea camerelor situate în locuinţe proprietate personală, având o capacitate de cazare în scop turistic cuprinsă între una şi 5 camere inclusiv. Documentele necesare pentru înregistrarea contractului de închiriere sunt următoarele: contractul de închiriere (un exemplar în original se va păstra de către unitatea fiscală); declaraţia privind venitul estimat/norma de venit - Formular 220, în 2 exemplare pentru fiecare proprietar, coproprietar, uzufructuar sau alt deţinător legal, după caz; actul de proprietate/deţinere legală, copie şi original; împuternicire (în cazul în care nu se prezintă proprietarul) însoţită de actul de identitate al împuternicitului, dupa caz. Contribuabilii care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor pe parcursul unui an, cu excepţia veniturilor din arendare, datorează plăţi anticipate cu titlu de impozit în contul impozitului pe venit către bugetul de stat şi plăţi anticipate cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate. Plăţile anticipate se stabilesc de Fisc, pe baza declaraţiei privind venitul estimat/norma de venit şi a contractului încheiat între părţi sau pe baza veniturilor determinate în sistem real, pe baza datelor din contabilitate potrivit opţiunii. În cazul în care, potrivit clauzelor contractuale, venitul din cedarea folosinţei bunurilor reprezintă echivalentul în lei al sumei în valută, determinarea venitului anual estimat se efectuează pe baza cursului de schimb al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţională a României, din ziua precedentă celei în care se efectuează impunerea. Plăţile anticipate se efectuează în 4 rate egale, până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru, respectiv 25 martie, 25 iunie, 25 septembrie, 21 decembrie. Contribuabilii care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor pot opta pentru determinarea venitului net în sistem real pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă. Fiscul competent stabileşte plăţi anticipate prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului net anual estimat din declaraţia privind venitul estimat/norma de venit. Impozitul reprezentând plata anticipată pe venituri din cedarea folosinţei bunurilor şi diferenţele de impozit anual de regularizat, stabilite se pot achita: în numerar - la sediile unităţilor fiscal, cât şi la Trezoreriile Statului; prin virament bancar - în conturile deschise la Trezoreriile Statului; prin mandat poştal, în conturile deschise de Trezoreriile Statului; cu cardul bancar - la sediile unităţilor fiscal, cât şi la Trezoreriile Statului; on-line - cu cardul prin intermediul platformei Ghiseul.ro. Contribuabili care reziliază contractele de închiriere în cursul anului au obligaţia să înştiinţeze în scris în termen de 5 zile Fiscul competent, sens în care se va depune Formularul 220 la care se vor anexa, în copie, documentele din care să rezulte rezilierea contractului de închiriere.