ANAF: Înregistrarea contractelor de închiriere - Numărul de cinci contracte de închiriere sau subînchiriere reprezintă contractele aflate în derulare la 31 decembrie 2013.
Declararea veniturilor
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) reaminteşte persoanelor fizice care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor din derularea unui număr mai mare de 5 contracte de închiriere sau subînchiriere la sfârşitul anului 2013 că începând cu anul fiscal 2014, au obligaţia să declare aceste venituri care sunt definite ca venituri din activităţi independente. Persoanele fizice au obligaţia de a înregistra contractele de închiriere/subînchiriere, la unitatea fiscală competentă - administraţia fiscală unde are adresa contribuabilul (sau unde locuieşte efectiv) pentru persoanele fizice care au domiciliul fiscal în România, respectiv administraţia fiscală în a cărei rază teritorială se află sursa de venit, pentru ceilalţi contribuabili persoane fizice. Important! Persoanele fizice fără domiciliu fiscal în România ale căror contracte de închiriere se află în raza teritorială a mai multor organe fiscale, au obligaţia să desemneze o sursă principală de venit, iar înregistrarea contractelor şi declararea veniturilor se va face la organul fiscal pe teritoriul căruia se află sursa principală de venit. După înregistrarea contractelor care se face odată cu depunerea Formularului 220 „Declaraţie privind venitul estimat/norma de venit", unitatea fiscală competentă stabileşte plăţile anticipate şi emite Formularul 260 "Decizie de impunere privind plăţile anticipate cu titlu de impozit pe venit/contribuţii de asigurări sociale de sănătate, precum şi privind obligaţiile de plată cu titlu de contribuţii de asigurări sociale" pentru anul 2014. Termenul limită pentru plăţile anticipate de impozit este data de 25 a ultimei luni din fiecare trimestru (25 martie, 25 iunie, 25 septembrie, 25 decembrie). Pentru regularizarea impozitului, persoanele fizice au obligaţia să depună „Declaraţie privind veniturile realizate din România", cod 200, până la 25 mai 2015.
Organizarea contabilităţii
Persoanele fizice stabilesc venitul net în sistem real şi conduc contabilitatea în partidă simplă conform Ordinului ministrului Finanţelor Publice nr. 1.040/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea evidenţei contabile în partidă simplă. Documentul principal pe baza căruia se ţine evidenţa veniturilor si cheltuielilor este Registrul jurnal de încasări şi plăţi. Veniturile şi cheltuielile luate în calcul pentru stabilirea venitului net sunt cele realizate la nivelul tuturor contractelor de închiriere/subînchiriere aflate în derulare în anul de raportare. Venitul brut reprezintă totalitatea sumelor încasate în bani şi/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură. Acesta se majorează cu valoarea cheltuielilor care, conform dispoziţiilor legale, erau în sarcina proprietarului, dacă sunt efectuate de cealaltă parte contractantă (exemplu: modernizări, reparaţii, înlocuirea unor componente importante etc.). Pentru a fi deduse, cheltuielile aferente veniturilor trebuie: să fie efectuate în cadrul activităţilor desfăşurate în scopul realizării venitului şi justificate prin documente; să fie cuprinse în cheltuielile exerciţiului financiar al anului in cursului căruia au fost plătite. Evidenţa contabilă în partidă simplă a cheltuielilor se ţine pe feluri de cheltuieli, în funcţie de natura lor: cheltuieli cu reparaţii, zugrăveli exterioare, cheltuieli cu instalaţii electrice, termice, canalizare etc.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.