Prin Ordinul nr. 79/2014, publicat în Monitorul Oficial Partea I, nr. 70/29 ianuarie, au fost aduse o serie de precizări referitoare la întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale încheiate la 31 decembrie 2013.

Obligaţie

Au obligaţia întocmirii situaţii financiare anuale: societăţile comerciale, societăţile/companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţile cooperatiste şi celelalte persoane juridice; instituţiile publice, asociaţiile şi celelalte persoane juridice cu şi fără scop patrimonial; subunităţile fără personalitate juridică, cu sediul în străinătate, care aparţin persoanelor menţionate mai sus, cu sediul în România, precum şi subunităţile fără personalitate juridică din România care aparţin unor persoane juridice cu sediul în străinătate; organismele de plasament colectiv care nu sunt constituite prin act constitutiv, fondurile de pensii facultative, fondurile de pensii administrate privat şi alte entităţi organizate pe baza Codului Civil. Entităţile care aplică Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a CEE care, la data bilanţului, depăşesc limitele a două dintre cele 3 criterii de mărime şi anume: total active - 3.650.000 euro; cifra de afaceri netă - 7.300.000 euro; număr mediu salariaţi - 50, întocmesc situaţii financiare anuale care cuprind: bilanţ, cod 10; cont de profit şi pierdere, cod 20; situaţia modificărilor capitalului propriu; situaţia fluxurilor de numerar; note explicative la situaţiile financiare anuale. Acestea vor fi însoţite de formularul "Date informative", cod 30, şi formularul "Situaţia activelor imobilizate", cod 40. Important! Încadrarea în criteriile de mărime se efectuează la sfârşitul exerciţiului financiar, pe baza indicatorilor determinaţi din situaţiile financiare anuale aferente exerciţiului financiar precedent şi a indicatorilor determinaţi pe baza datelor din contabilitate şi a balanţei de verificare încheiate la finele exerciţiului financiar curent, utilizându-se cursul de schimb valutar comunicat de BNR, valabil la data încheierii exerciţiului financiar.

Termene

Termenele pentru depunerea situaţiilor financiare anuale la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice sunt următoarele: pentru societăţile comerciale, societăţile/companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare - 150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar; pentru celelalte persoane prevăzute la art. 1 din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare - 120 de zile de la încheierea exerciţiului financiar. Subunităţile din România care aparţin unor persoane juridice cu sediul sau domiciliul în străinătate depun situaţii financiare anuale la unităţile teritoriale ale MFP în termen de 150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar. Acelaşi termen se aplică şi pentru depunerea situaţiilor financiare anuale şi a situaţiilor financiare anuale simplificate întocmite de sediile permanente. Sediile permanente desemnate depun situaţiile financiare anuale, respectiv situaţiile financiare anuale simplificate, la unitatea teritorială unde acestea sunt înregistrate. Entităţile care nu au desfăşurat activitate de la constituire până la 31 decembrie nu întocmesc situaţii financiare anuale, respectiv situaţii financiare anuale simplificate, urmând să depună în acest sens la unităţile teritoriale ale MFP o declaraţie pe propria răspundere a persoanei care are obligaţia gestionării entităţii, care să cuprindă toate datele de identificare a entităţii: denumirea completă (conform certificatului de înmatriculare); adresa şi numărul de telefon; numărul de înregistrare la registrul comerţului; codul unic de înregistrare; capitalul social. Depunerea la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice a declaraţiilor entităţilor care nu au desfăşurat activitate de la constituire până la 31 decembrie se efectuează în termen de 60 de zile de la încheierea exerciţiului financiar.