ANAF. Noi facilități pentru firme - Termen amânat la obligaţii fiscale
Ordonanța de Urgență nr. 90/2020 pentru modificarea OUG nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale, precum și pentru modificarea altor acte normative a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 459 din 29 mai 2020.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) informează că, prin OUG 90/2020 publicată la data de 29 mai, se prorogă pe 25 iunie 2020 termenul de aplicare a mai multor măsuri care, anterior, ar fi trebuit să înceteze în termen de 30 de zile de la încetarea stării de urgenţă. Astfel: pentru obligațiile fiscale scadente începând cu data intrării în vigoare a OUG 29/2020 (21 martie 2020) și neachitate până la 25 iunie 2020 nu se calculează și nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere. Acestea nici nu sunt considerate obligații fiscale restante. De asemenea, se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită prin poprire a creanțelor bugetare, cu excepția executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanțelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală. Măsurile de suspendare a executării silite prin poprire asupra sumelor urmăribile reprezentând venituri și disponibilități bănești se aplică, prin efectul legii, de către instituțiile de credit sau terții popriți, fără alte formalități din partea unităţilor fiscale. În ceea ce priveşte rambursarea TVA, OUG 48/16 aprilie 2020 prevedea ca prin derogare de la prevederile art. 169 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, taxa pe valoarea adăugată solicitată la rambursare prin deconturile cu sumă negativă de taxă pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare, depuse în cadrul termenului legal de depunere, se rambursează de organul fiscal central, cu efectuarea, ulterior, a inspecției fiscale. Măsura se aplica până la 25 iunie 2020. De precizat aici că, anterior, legislaţia prevedea că măsura încetează în termen de 30 de zile de la încetarea stării de urgenţă. Pentru plata cu întârziere a ratelor din graficele de eșalonare neachitate până la împlinirea termenului de 25 iunie 2020 (anterior era 30 de zile de la încetarea stării de urgenţă, conform OUG 48/2020) nu se calculează și nu se datorează dobânzi și penalități conform Codului de procedură fiscală. În acest caz, până la primul termen de plată după expirarea acestui termen de 25 iunie, Fiscul competent, din oficiu, reface graficul de eșalonare, cu respectarea perioadei de eșalonare aprobate. Noul grafic de eșalonare se comunică debitorului prin decizia unităţii fiscale. Totodată, prin actul normativ a fost prorogat termenul de depunere a solicitării de restructurare. Mai precis, solicitarea de restructurare se poate depune până la data de 15 decembrie 2020, sub sancțiunea decăderii. De precizat că vechiul termen era de 30 octombrie. Atenţie! Debitorii care au depus notificări privind intenția de restructurare a obligațiilor bugetare până la data intrării în vigoare a OUG (29 mai 2020) pot depune cererea de restructurare până la data de 15 decembrie 2020. În acest caz, Fiscul eliberează, din oficiu, un nou certificat de atestare fiscală în termen de cel mult 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pe care îl comunică debitorului. Pentru debitorii care au depus solicitări privind restructurarea obligațiilor bugetare aflate în curs de soluționare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, acestea se soluționează potrivit legislației în vigoare la data depunerii solicitării sau debitorii pot opta prin cerere adresată organului fiscal competent, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru refacerea planului de restructurare cu obligațiile bugetare restante la 31 martie 2020 și depunerea unei noi cereri până la 15 decembrie 2020.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.