ANAF: Pentru persoanele fizice - Completarea Registrului de evidenţă fiscală
Registrul de evidenţă fiscală are ca scop înscrierea informaţiilor care stau la baza determinării venitului net anual/pierderii nete anuale cuprins/cuprinse în Declaraţia privind venitul realizat din România.
Începând cu luna mai a acestui an, a intrat în vigoare Ordinul nr. 3254/2017 privind Registrul de evidenţă fiscală pentru persoanele fizice - contribuabili potrivit titlului IV din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Contribuabilii care realizează venituri din activităţi independente pentru care venitul net anual se stabileşte pe baza normelor de venit au obligaţia să completeze în Registrul de evidenţă fiscală numai partea referitoare la venituri. Contribuabilii care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuala pot completa în Registrul de evidenţă fiscală numai partea referitoare la venituri sau îşi pot îndeplini obligaţiile declarative direct pe baza documentelor emise de plătitorul de venit. Atenţie! Contribuabilii care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală şi au optat pentru stabilirea impozitului ca impozit final, potrivit prevederilor art. 73 din Codul fiscal, nu au obligaţia de completare a Registrului de evidenţă fiscală. În cazul în care activitatea se desfăşoară în cadrul unei asocieri, obligaţiile referitoare la Registrul de evidenţă fiscală îi revin asociatului desemnat care răspunde pentru îndeplinirea obligaţiilor asociaţiei faţă de autorităţile publice.
Registrul de evidenţă fiscală se completează anual cu totalul veniturilor şi totalul cheltuielilor efectuate în scopul realizării acestora, în anul curent, pentru întreaga perioadă de activitate desfăşurată în anul fiscal precedent, până la data depunerii Declaraţiei privind venitul realizat din România, dar nu mai târziu de termenul de depunere stabilit de lege. Registrul de evidenţă fiscală se ţine, după caz, pe fiecare sursă de venit din cadrul fiecărei categorii de venit, astfel încât venitul brut şi cheltuielile deductibile determinate anual să corespundă cu cele înscrise în Declaraţia privind venitul realizat din România sau în Declaraţia anuală de venit pentru asocierile fără personalitate juridică şi entităţi supuse regimului transparenţei fiscale, dupa caz. Dacă contribuabilul are mai multe surse de venit, evidenţăa se ţine pe fiecare sursă de venit în cadrul aceluiaşi registru de evidenţă fiscală. Înregistrarea venitului brut anual în Registrul de evidenţă fiscală se efectuează în funcţie de natura activităţii, pe fiecare sursă din cadrul fiecărei categorii de venit. Constituie venit brut anual totalul veniturilor în bani şi în natură realizate în cadrul unui an fiscal, altele decât cele prevăzute la art. 62 şi, respectiv, la art. 68 alin. (3) din Codul fiscal. Evaluarea veniturilor în natură se efectuează la preţul pieţei sau la preţul stabilit prin expertiză, în funcţie de locul şi data primirii acestora. Registrul de evidenţă fiscală se modifică ori de câte ori se constată diferenţe cu privire la veniturile şi/sau cheltuielile înregistrate iniţial, până la data depunerii declaraţiei rectificative. Acesta se poate întocmi atât în scris, cât şi în format electronic, într-un singur exemplar de către contribuabili, fără a se lăsa rânduri libere.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.