Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoane fizice se depune până la data de 15 iulie 2018, inclusiv.

Obligaţia revine persoanelor fizice care au obligaţia declarării veniturilor realizate din România sau/şi străinătate în anul 2017, declarării impozitului pe venitul estimat/norma de venit a se realiza din România în anul 2018, declarării venitului estimat pentru încadrarea ca plătitor de contribuţii sociale (CAS şi/sau CASS) şi, după caz, a declarării contribuţiilor sociale datorate în anul fiscal 2018. Contribuabilii care depun până la 15 iulie 2018 Declaraţia unică prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, beneficiază de o bonificaţie de 5% din impozitul pe venit anual şi contribuţiile CAS şi CASS plătite integral până la data de 15 martie 2019. Contribuabilii care achită integral, cu anticipaţie până la data de 15 decembrie 2018, impozitul pe venit estimat aferent anului 2018 şi contribuţiile aferente CAS şi CASS, beneficiază de o reducere de 5% din impozitul pe venit anual estimat datorat şi contribuţiile aferente. Conform Ministerului Finanţelor Publice (MFP), persoanele care realizează venituri îşi pot depune online declaraţia unică, printr-un formular inteligent disponibil în Spaţiul Privat Virtual (SPV). Formularul calculează automat valoarea impozitelor şi contribuţiilor care trebuie plătite la stat şi poate fi accesat la (pfinternet.anaf.ro). Înregistrarea pe site este posibilă fără deplasarea fizică la sediul ANAF. ,,În acest sens, MFP a transmis prin poştă fiecărui contribuabil o scrisoare personalizată, care conţine toate datele necesare înrolării din confortul propriei case. Prin intermediul SPV se poate accesa oricând situaţia fiscală personală şi se pot primi sau transmite o serie de documente, declaraţii fiscale şi alte informaţii fiscale utile. De asemenea, formularul se poate completa şi semna şi de deţinătorii de certificate digitale calificate” - precizează Ministerul Finanţelor. De precizat că Declaraţia unică se poate depune, împreună cu anexele completate, dacă este cazul, astfel: în format hârtie, direct la registratura Fiscului sau prin poştă, prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire; prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, prin intermediul serviciului „Spaţiul privat virtual” sau pe site-ul www.e-guvernare.ro, cu semnătura electronică calificată. Contribuabilii care încep o activitate în cursul anului fiscal şi cei care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare pentru care impunerea este finală şi care nu au avut, până la acea dată, obligaţia depunerii declaraţiei unice, depun declaraţia în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului. ANAF reaminteşte că modelul şi conţinului „Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoane fizice” a fost publicat în Monitorul Oficial şi va fi utilizat pentru declararea venitului realizat în anul 2017, precum şi pentru declararea impozitului pe venit estimat şi a contribuţiilor sociale obligatorii datorate de persoane fizice începând cu anul 2018.