ANAF: Precizări privind perioada fiscală a taxei pe valoarea adăugată
La determinarea cifrei de afaceri pentreu stabilirea perioadei fiscale se cuprind inclusiv facturile emise pentru avansuri încasate sau neîncasate şi alte facturi emise înainte de data livrării/prestării pentru operaţiunile taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere şi/sau neimpozabile în România.
Plafon de 100.000 euro
Perioada fiscală este luna calendaristică. Prin excepţie de la această prevedere, perioada fiscală este trimestrul calendaristic pentru persoana impozabilă care în cursul anului calendaristic precedent a realizat o cifră de afaceri din operaţiuni taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere şi/sau neimpozabile în România care nu a depăşit plafonul de 100.000 euro al cărui echivalent în lei se calculează pe baza cursului de schimb comunicat de Banca Naţională a României valabil pentru data de 31 decembrie a anului precedent, cu excepţia situaţiei în care persoana impozabilă a efectuat în cursul acestuia, una sau mai multe achiziţii intracomunitare de bunuri. Persoana impozabilă care se înregistrează în cursul anului trebuie să declare cifra de afaceri pe care preconizează să o realizeze în perioada rămasă până la sfârşitul anului calendaristic şi, dacă cifra de afaceri estimată nu depăşeşte plafonul de 100.000 euro, recalculat corespunzător numărului de luni rămase până la sfârşitul anului calendaristic, persoana impozabilă va depune deconturi trimestriale în anul înregistrării. Întreprinderile mici care se înregistrează în scopuri de TVA trebuie să declare cu ocazia înregistrării cifra de afaceri obţinută, recalculată în baza activităţii corespunzătoare unui an calendaristic întreg. Dacă această cifră de afaceri recalculată depăşeşte plafonul de 100.000 euro, în anul respectiv perioada fiscală va fi luna calendaristică. Dacă această cifră de afaceri recalculată nu depăşeşte plafonul persoana impozabilă va utiliza trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală.
Excepţii privind perioada fiscală
În situaţia în care o persoană impozabilă care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală efectuează o achiziţie intracomunitară de bunuri taxabilă în România, perioada fiscală devine luna calendaristică începând cu: prima lună a unui trimestru calendaristic, dacă exigibilitatea taxei aferente achiziţiei intracomunitare de bunuri intervine în această primă lună a respectivului trimestru; a treia lună a trimestrului calendaristic, dacă exigibilitatea taxei aferente achiziţiei intracomunitare de bunuri intervine în a doua lună a respectivului trimestru. Persoana impozabilă care potrivit celor menţionate mai sus este obligată să îşi schimbe perioada fiscală trebuie să depună "Declaraţia de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România", cod 092, la Fisc, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la finele lunii în care intervine exigibilitatea achiziţiei intracomunitare care generează această obligaţie, şi va utiliza ca perioadă fiscală luna calendaristică pentru anul curent şi pentru anul următor. Important! Dacă în cursul anului următor nu efectuează nicio achiziţie intracomunitară de bunuri, persoana respectivă va reveni la trimestrul calendaristic drept perioadă fiscală. În acest sens, va trebui să depună declaraţia de menţiuni prevăzută mai sus.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.