ANSVSA. În perioadele caniculare - Reguli obligatorii pentru crescătorii de animale
Având în vedere condițiile meteo care prevăd pentru perioada următoare temperaturi ridicate, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor reamintește proprietarilor şi deţinătorilor de animale că au obligaţia de a respecta măsurile specifice care să asigure protecţia şi bunăstarea animalelor şi să evite apariţia stresului termic.
Fermierii şi ceilalţi proprietari de animale trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte: asigurarea unui adăpost corespunzător pentru animale, care să poată oferi protecţie faţă de acţiunea directă a razelor solare; asigurarea unor cantităţi suficiente de apă şi de furaje (corespunzătoare din punct de vedere cantitativ şi calitativ); verificarea bunei funcţionări a echipamentelor de adăpare, de furajare şi a sistemelor de ventilaţie; verificarea disponibilităţii echipamentelor de rezervă, în principal a sistemelor de ventilaţie şi a generatoarelor de energie electrică;– în caz de caniculă, animalele folosite pentru tracţiune, sau alte activităţi de povară, nu vor fi exploatate în intervalul orar 12.00 - 18.00, dacă temperatura la umbră, depăşeşte 25º C; la orice modificare suspectă a stării de sănătate a animalelor, precum şi la aparitia unor modificări comportamentale a acestora, deţinătorul are obligaţia ca, pe lângă măsurile enumerate mai sus, să anunţe urgent medicul veterinar responsabil de supravegherea statusului de sănătate al animalelor din localitatea respectivă; în cazul în care animalele sunt ţinute afară, trebuie să se asigure existența de umbrare şi de jgheaburi cu apă potabilă; dacă sursele de apă sunt greu accesibile sau blocate, apa trebuie administrată manual, în mod regulat, pentru a reduce riscul de deshidratare.
Administraţiile locale, pe teritoriul cărora există animale în transhumanţă, trebuie să cunoască situaţia reală şi să informeze deţinătorii de animale despre fenomenele prognozate. De asemenea, acestea trebuie să asigure locuri prestabilite pentru retragerea animalelor, în cazuri excepţionale. În ceea ce privește transportatorii de animale, aceștia sunt obligaţi prin lege: să nu transporte animalele într-un mod care le-ar putea provoca răni sau suferinţe inutile; transporturile trebuie realizate pe timpul nopţii, sau în primele ore ale dimineţii, astfel încât să fie evitate orele cu temperaturi crescute din timpul zilei; înainte de a pleca la drum, este obligatorie verificarea condiţiilor de microclimat existente în mijlocul de transport, dacă sunt adecvate şi asigurate pe întreaga durată a transportului; înainte ca animalele să fie încărcate în mijlocul de transport trebuie verificate traseul şi alte aspecte legate de călătorie, astfel încât, după încărcarea acestora, plecarea să se facă în cel mai scurt timp; la temperaturi crescute, densitatea de încărcare a animalelor în mijlocul de transport va fi redusă cu 10-20% din capacitatea maximă de încărcare autorizată, în funcţie de specie, talie, varstă şi stare fiziologică; în cazul în care călătoria nu începe în cel mai scurt timp de la îmbarcare, şoferii trebuie să aibă planuri de urgenţă pentru a îngriji animalele, în funcţie de necesităţi; pentru călătorii de peste 8 ore, sistemele de ventilaţie din vehicul trebuie să fie capabile să menţină temperatura de confort termic în compartimentul animalelor pe toată durata transportului astfel încât în orice moment al călătoriei temeperatura să fie cuprinsă între 5°-30°. De asemenea, apa trebuie să fie asigurată permanent. În cazul în care există doar o sursă limitată de apă potabilă, trebuie avut în vedere necesarul zilnic de apă al unui animal, în funcţie de specie, talie, rasă şi stare fiziologică: vaci lapte 38 – 52 litri; bovine/38 litri; cabaline/20 - 45 litri; porcine/4 - 11.5 litri; ovine/6 litri; păsări - curte/0,5 litri. Aceste cifre diferă în funcţie de vârsta animalului, starea fiziologică, temperatura mediului ambiant şi umiditate. Toţi deţinătorii de animale au obligaţia legală de a lua toate măsurile necesare, astfel încât să asigure standardele privitoare la bunăstarea animalelor deţinute.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.