Majorările de preţuri, spun reprezentanţii patronatelor, sunt ca urmare a creşterii cu 14% a cursului de schimb la care se calculează accizele pentru electricitate, carburanţi, tutun şi alcool, dar şi anularea subvenţiilor, respectiv deprecierea leului.
Vom plăti mai mult pentru carne şi lactate
În cazul unor produse alimentare, scumpirile vor fi în tranşe, majorările de preţuri crescând gradual până în primăvară, în timp ce ţigările şi carburanţii se vor scumpi chiar de la începutul anului viitor. Potrivit reprezentanţilor Patronatului Român al Cărnii de Porc, se estimează o creştere de circa 22%, majorare care se va simţi la preţul cărnii de porc, mai ales pentru producţia de materie primă. La acest procent se vor mai adăuga costurile suplimentare din domeniul energiei electrice sau a majorării unor taxe şi impozite locale, care de asemenea se vor reflecta în preţul cărnii. Tot de anul viitor se scumpeşte şi carnea de pui (cu circa 25 %), măsura urmând a fi luată de fermieri pentru a compensa anularea subvenţiilor începând cu anul viitor. De pe lista scumpirilor nu lipsesc laptele şi brânzeturile, domeniu în care se estimează o creştere cu 3-8% a preţurilor, aplicată treptat, în două-trei tranşe, începând cu jumătatea lunii ianuarie şi până în martie.
Din februarie, urmează legumele şi fructele
Începând cu mijlocul lunii februarie, se anunţă scumpiri de 7-10% şi la fructele şi legumele din import, ca şi în cazul gemurilor, dulceţurilor, compoturilor şi al diverselor conserve de legume, scumpiri ce vor fi simţite de majoritatea românilor, mai ales că legume şi fructe autohtone nu prea există în sezonul rece. Trebuie adăugat la acest capitol că în jur de 70-75% din legumele şi fructele de pe piaţa românească, respectiv 40-45% din conservele din magazinele autohtone provin din import. Nici preţul pâinii nu va fi ocolit de majorări, aici procentul fiind de circa 5-10% - în primul trimestru al anului viitor.
Curent, benzină, ţigări şi alcool mai scumpe
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a decis ca, începând cu 1 ianuarie, preţul plătit de consumatorii industriali şi casnici pentru energia electrică să fie indexat cu inflaţia, estimată între 3,6 la sută şi 4 la sută. ANRE a avut în vedere, în luarea acestei decizii, deprecierea leului de la 3,5 lei/euro, la 4,2 lei/euro. În ceea ce priveşte preţul ţigărilor, veste proastă pentru fumători: un pachet de ţigări va costa zece lei din ianuarie, căci acciza va creşte de la 64 la 74 de euro pentru mia de ţigarete, iar cursul de schimb la care se calculează aceasta va urca cu 14%. Şi veştile rele nu se opresc aici: conducătorii auto vor cumpăra litrul de benzină, în medie, cu 4,80 lei, faţă de aproape 4 lei, cât este în prezent, iar pentru poliţa de răspundere civilă auto obligatorie (RCA) se va plăti cu până la 40% în plus.
Produsele de lux - fără accize
Există, însă, şi veşti bune: accizele la toate sortimentele de cafea se vor reduce cu cel puţin 50%. Mai mult, conform Directivei Comisiei Europene, produsele de lux vor scăpa de accize. Este vorba de confecţii din blănuri naturale, parfumuri, iahturi, bijuterii de aur sau de platină. Cel mai mult va scădea preţul armelor, altele decât cele de uz militar, pentru care acciza este în prezent de 100%.