Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură în perioada 1 aprilie – 31 iulie 2023 (trimestrul II/2023). În Bihor, suma alocată este de 5,1 milioane lei.

Valoarea ajutorului de stat acordat sub formă de rambursare este de 172.005.306 lei și se acordă unui număr de 16.836 beneficiari, pentru cantitatea de 112.488.321,754 litri de motorină determinată.

Cantitățile de motorină pentru trimestrul II/2023 care beneficiază de ajutor de stat sunt aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 359 din 6 septembrie 2023, astfel: Sectorul vegetal - 96.112.150,875 litri (146.966.062,00 lei), din care pentru perioada 1 aprilie – 31 iulie 2023 - 96.003.125,915 litri (146.788.871,00 lei), iar diferenţa pentru perioada 1 ianuarie – 31 martie 2023 - 109.024,960 litri (177.091,00 lei); Sectorul zootehnic - 11.442.377,330 litri (17.495.459,00 lei); Sector îmbunătățiri funciare - 4.933.793,549 litri (7.543.785,00 lei).

„APIA CJ Bihor a autorizat la plată suma de 5.111.298,00 lei (Sectorul vegetal 4.576.013,00 lei, Sectorul zootehnic 507.614,00 lei, Sectorul îmbunătățiri funciare  27.671,00) aferentă ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură în trimestrul II din 2023”, a precizat Ioan Sorin Roman, directorul executiv al APIA Centrul Județean Bihor.

Foto - apia.org.