Sesiunea de depunere a cererilor de sprijin financiar se va desfăşura în perioada 20 noiembrie 2013 - 3 martie 2014.

De acordarea ajutorului de minimis pentru achiziţionarea de tancuri de răcire a laptelui beneficiază producătorii agricoli, crescătorii de animale care deţin până la 5 capete vaci de lapte şi sunt organizaţi în acest scop într-o singură formă asociativă constituită la nivelul unei comune. Potrivit Hotărârii de Guvern, în scopul obţinerii sprijinului financiar beneficiarii trebuie să depună cereri la primăriile comunelor pe a căror rază sunt înregistrate sediile sociale ale acestora. Cererile trebuie să fie însoţite de următoarele documente: centralizator cu membrii formei asociative, care să ateste numărul de vaci de lapte pe fiecare membru şi numărul total de vaci de lapte; copia BI/CI al/a reprezentantului legal al formei asociative; document care atestă înscrierea vacilor de lapte a membrilor formei asociative în Registrul Naţional al Exploataţiilor, eliberat în funcţie de operatorul SNIIA; copia actului de constituire a formei asociative, din care să reiasă scopul constituirii acesteia, respectiv achiziţionarea tancului de răcire a laptelui pentru membrii săi; documente emise de primărie din care reiese punerea la dispoziţie, de către aceasta a suprafeţei aferentă instalării tancului/tancurilor de răcire, precum şi a utilităţilor specifice necesare funcţionării acestora, cu respectarea prevederilor legale in vigoare. Toate facilităţile puse la dispoziţia asociaţiei de către primarie sunt valabile pentru toată perioada funcţionării investiţiei realizate; Hotărârea AGA a asociaţiei prin care se aprobă achiziţionarea tancului/tancurilor de răcire şi prin care membrii se angajează că pe o perioadă de 2 ani, începând cu anul în care sprijinul financiar a fost acordat, menţin numărul de vaci de lapte deţinute la data acordării ajutorului şi nu schimbă destinaţia utilizării tancului/tancurilor de răcire; factura proformă, care cuprinde costurile prevăzute de lege, din care să reiasă valoarea de achizitie a tancului/tancurilor de răcire a laptelui, la nivelul preţului de piaţă; document al formei asociative referitor la identificarea codului bancar al acesteia. Documentele trebuie prezentate în original şi copie, în vederea certificării de reprezentantul primăriei, prin înscrierea pe copie a sintagmei "conform cu originalul". Totodată, beneficiarii schemei vor depune autorizaţia sanitară veterinară de funcţionare la centrul judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) unde au înregistrată cererea de solicitare a sprijinului financiar, în termen de 60 de zile calendaristice de la data achiziţionării tancului/tancurilor de răcire a laptelui. În cazul nerespectării prevederilor de la art. 9, beneficiarii schemei de minimis vor fi obligaţi la restituirea contravalorii sprijinului financiar, la care se adaugă penalităţi şi dobânzi, de la data încasării acestuia, cu respectarea prevederilor legale. După întocmirea şi verificarea cererilor, Primăria va întocmi Registrul special de evidenţă a beneficiarilor de sprijin financiar prevăzut de schema de ajutor de minimis, care se va transmite la CJAPIA, împreună cu documentele emise de primărie, din care reiese punerea la dispoziţie de către aceasta a suprafeţei aferentă instalării tancului/tancurilor de răcire, precum şi a utilităţilor specifice necesare funcţionării acestora. De precizat că CJAPIA va pune la dispoziţia solicitanţilor formularistica şi documentaţia necesare acordării sprijinului financiar prevăzut de schema de ajutor de minimis.