Asociaţie pentru negocierea preţului laptelui
Potrivit reprezentanţilor Federaţiei Crescătorilor de Bovine din România (FCBR), crescătorii de vaci de lapte din România vor o asociaţie care să le permită să negocieze colectiv preţul laptelui cu procesatorii.
Programul pentru sectorul laptelui, aprobat în 2011 la nivelul UE şi în vigoare din 2012, permite constituirea unor asociaţii naţionale sau regionale care vor putea negocia maxim 33% din producţia de lapte a unui stat sau a unei regiuni printr-o singură formă. În prezent, reprezentanţii producătorilor de lapte din România discută, în prezent, cu reprezentanţi ai producătorilor din statele vecine posibilitatea constituirii unei asociaţii transnaţionale, care să reprezinte fermierii din mai multe state în relaţia cu companiile multinaţionale din sectorul procesării laptelui, asigurând astfel un preţ şi condiţii egale pentru fermierii români şi cei din alte state UE.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.