Ieri, 12 ianuarie, la sediul CECCAR Bihor a avut loc prima ceremonie din acest an de depunere de jurământ profesional a promoţiei de absolvenţi, Corpul mărindu-şi astfel numărul cu 48 de experţi contabili.

Titlul profesional de expert contabil creează persoanei care îl deţine un rol important în dezvoltarea economiei, în apărarea interesului public, expertul contabil obţinând totodată şi un rol social. Profesia contabilă constituie dezideratul celor care doresc să desfăşoare o carieră ca experţi contabili şi contabili autorizaţi CECCAR Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) gestionează profesia, ridicând generaţii succesive de profesionişti pentru care asigură o pregătire complexă, în cele mai bune condiţii şi cu lectori de cea mai înaltă recunoaştere. Programul de pregătire a stagiarilor se finalizează cu unul din cele mai importante examene din cariera de profesionist contabil, cel de aptitudini în vederea obţinerii calităţii de expert contabil. Astfel, absolvenţii declaraţi admişi în urma examinării sunt, practic, admişi în circuitul profesional. Reamintim că, potrivit art. 2, OG nr. 65/1994, privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi republicată, şi pct. 95 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al CECCAR, după înscrierea în Tablou, experţii contabili şi contabilii autorizaţi depun jurământ scris. La înscrierea în Corp, membrii sunt obligaţi să depună un jurământ care constituie, fără îndoială, unul din cele mai frumoase momente ale carierei de profesionist contabil. Cu emoţie, în prezenţa viitorilor colegi, a conducerii Filialei CECCAR, viitorii profesionişti jură să respecte legile ţării, reglementările Corpului şi Codul etic naţional. Jurământul rostit garantează confidenţialitatea informaţiilor primite şi calitatea serviciilor prestate beneficiarilor. Prin urmare, absolvenţii şi-au exprimat dorinţa de a aplica în mod corect şi fără părtinire legile ţării şi să respecte Regulamentul de organizare şi funcţionare a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România şi ale Codului privind conduita etică şi profesională a experţilor contabili şi contabililor autorizaţi. De asemenea, aceştia şi-au dat acordul să păstreze secretul profesional şi să aducă la îndeplinire cu conştiinciozitate îndatoririle ce le revin în calitate de experţi contabili.

Ieri, în prezenţa preşedintelui Filialei bihorene CECCAR, dl Pavel Valerian Susa, şi a directorului executiv - dna Leonica Bochiş, Corpul şi-a mărit numărul cu 48 de experţi contabili, aceştia adăugându-se celor 1.318 membri persoane fizice şi juridice înregistraţi la finele anului trecut din care 1.093 persoane fizice ( 964 experţi contabili şi 129 contabili autorizaţi), respectiv 225 persoare juridice (societăţi de expertiză contabilă şi/sau de contabilitate). Evenimentul desfăşurat a avut loc într-un cadru festiv, reprezentând un moment de plăcute rememorări pentru membrii CECCAR cu experienţă, dar şi de reafirmare a valorilor profesiei contabile: calitate, educaţie şi etică.