Cererea de eliberare a adeverinței poate fi accesată la adresa agenției - apia.org.ro - secțiunea Convenții privind finanțarea capitalului de lucru pentru beneficiarii schemelor de plată gestionate în cadrul Campaniei 2021.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reamintește că începând cu data de 15 martie 2021 a început eliberarea de adeverințe pentru beneficiarii schemelor și măsurilor implementate de Agenție în cadrul Campaniei 2021: Schemele de plăți directe: schema de plată unică pe suprafață (SAPS), plata redistributivă, plată pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu (plata pentru înverzire); Măsurile de mediu şi climă: Măsura 10 - Agromediu și climă, Măsura 11 - Agricultură ecologică, Măsura 13 - Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale). Prin adeverință se confirmă, la data emiterii acesteia: suprafața determinată la plată pentru schemele de plată care fac obiectul convenției; efectuarea controlului administrativ sau controlul preliminar, sau datele au fost preluate din informațiile existente în cererea închisă în aplicația IPA online și înregistrată în IACS, după caz, asupra cererii beneficiarului referitor la eligibilitatea schemelor de plată care fac obiectul convenției că beneficiarul, la data emiterii Adeverinței, nu face obiectul excluderilor de la plată pentru aceste scheme de plată, îndeplinind condițiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislația în vigoare. CJAPIA Bihor reaminteşte că, potrivit Ordinului MADR nr. 50/2017 de modificare a Ordinului nr.703/2013 pentru aprobarea condițiilor în care se vor încheia convențiile dintre instituțiile financiar-bancare și nebancare și APIA, în vederea finanțării de către acestea a activităților curente ale beneficiarilor plăților derulate de instituția noastră în baza adeverințelor eliberate, dobânda aferentă acordării creditelor va fi de RON-ROBOR 6M + maxim 2%. În ce privește comisioanele practicate de instituțiile finanțatoare, APIA atrage atenția fermierilor care doresc să acceseze credite pentru finanțarea capitalului de lucru în vederea desfășurării activităților curente, să analizeze cu atenție sporită soluțiile de finanțare propuse de instituțiile financiar-bancare și nebancare în ceea ce privește costul acestora, astfel încât să aleagă modalitățile de finanțare care răspund cel mai bine necesităților proprii. Instituţia mai precizează că adeverințele pot fi solicitate la APIA prin mijloace electronice. Cererea de eliberare a adeverinței poate fi accesată la adresa: Convenţii privind finanţarea capitalului de lucru pentru beneficiarii schemelor de plată gestionate în cadrul Campaniei 2021 (schema de plată unică pe suprafaţă, plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu și măsurile de mediu şi climă) (apia.org.ro). Toate convențiile încheiate între APIA, instituțiile bancare și nebancare și Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN - SA (FGCR)/ Fondul Național de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii IFN - SA (FNGCIMM) vor fi postate pe site-ul instituției, la adresa: http://www.apia.org.ro/ro/directia-metodologie-monitorizare-raportare-si-relatii-institutionale. De precizat, în încheiere, că până la această dată APIA a eliberat un număr de 325 de adeverințe pentru schemele de plăți directe și 292 de adeverințe pentru măsurile de mediu şi climă.