Centrul Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (CJAPIA) Bihor informează că au fost vizate 1.010 carnete de rentieri, suma autorizată la plată fiind de 1.558.085,14 lei.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că a finalizat campania de plată a sumelor cuvenite cu titlul de rentă viageră agricolă aferentă anului 2020, în valoare totală de 44.630.318,93 lei pentru un număr de 35.201 beneficiari. În cazul în care sumele virate de APIA către rentieri, sunt returnate în contul agenției din diverse motive obiective, APIA poate relua plata acestora în termen de 3 ani de la data limită anuală de plată (30 noiembrie al fiecăruia an). Conform art. 10 alin (2) din Ordinul MADR nr. 1271/2005 cu modificările și completările ulterioare, în cazul decesului rentierului, moştenitorii vor încasa renta cuvenită rentierului, pe baza următoarelor acter doveditoare: cerere a moştenitorului pentru plata datorată până la data decesului rentierului agricol; certificatul de deces al rentierului (copie și original); carnetul de rentier în original; copie BI/CI al moştenitorului/a celui care face cererea pentru plata ultimei rente aferente rentierului decedat (copie și original); certificat de calitate de moștenitor /certificat de legatar/certificatul de moştenitor (copie și original); în cazul în care sunt mai mulţi moştenitori se depune şi o împuternicire/declaraţie notarială din care să reiasă acordul celorlalţi moştenitori privind solicitarea şi încasarea rentei viagere agricole (copie și original). Sumele plătite către beneficiari și returnate în contul APIA de către bănci/Poșta Română sunt postate pe site-ul APIA (calea de acces: Măsuri specifice - Măsuri de sprijin finanțate de la bugetul național - Renta viageră agricolă - Situația sumelor plătite și returnate de bănci/Poșta Română). Pentru aceste cazuri, beneficiarii/ moștenitorii de drept ai rentierilor decedați, în funcție de motivul returnării sumei, vor clarifica cauza returnării sumei cu Centrul județean al APIA unde s-a vizat carnetul de rentier. Reamintim că renta viageră agricolă reprezintă suma de bani plătită rentierului agricol care înstrăinează sau arendează terenurile aflate în proprietatea sa, având siguranţa unei surse viagere de venituri garantate de stat. Renta viageră agricolă se plăteşte într-o singură rată anuală în primul trimestru al anului următor celui pentru care aceasta este datorată.