Un precedent în justiţie ar putea obliga Statul Român să răspundă pentru anularea „Legii zonelor defavorizate". Curtea de Justiţiei a Uniunii Europene a dat o sentinţă care ar putea fi aplicată şi în cazul României.

O companie elveţiană a investit în Slovacia, înainte de aderarea acestei ţări la Uniunea Europeană, într-o linie de transport a energiei electrice. Deoarece a suportat peste 50% din costuri, statul slovac a încheiat în 27 octombrie 1997 cu firma Aare-Tessin AG für Elektrizität (ATEL) din Elveţia un contract de recunoaştere a dreptului de tranzit prin reţeaua de înaltă tensiune deţinută de compania de stat Slovenské elektrárne (SEPS). Astfel, partea slovacă, prin SEPS, a acordat ATEL un drept de tranzit garantat pentru o capacitate de 300 MW între Polonia şi Ungaria de la 1 octombrie 1998 până în 30 septembrie 2014. Negocierile de aderare a ţării la UE se deschid în 1999, pentru ca în 2003 să fie semnat tratatul de aderare, iar integrarea devine deplină începând cu 1 mai 2004. Imediat, ţara intră în malaxorul legilor comunitare, iar Comisia Europeană pune Slovacia în întârziere pe 15 decembrie 2006, când îi remite un aviz motivat în care aprecia că, „prin rezervarea unei capacităţi la nivelul interconexiunii SEPS pe liniile care conectează reţeaua slovacă de reţelele poloneză şi maghiară, Republica Slovacă nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în temeiul Directivei 2003/54". Directiva respectivă presupune „neîndeplinirea obligaţiilor de către un stat membru" deoarece nu a asigurat un acces nedisciminatoriu la reţeaua de transport. Cu alte cuvinte, statul slovac a respectat acordul încheiat cu compania eleveţiană şi după aderarea la UE, contractul fiind literă de lege între părţi, dar Comisia Europeană a considerată că statul slovac a „favorizat" această companie, solicitând „acces nediscriminatoriu", deşi compania elveţiană realizase investiţii importante. Situaţia este similară în România, unde „Legea zonelor defavorizate" prevedea anumite facilităţi pentru companiile care investesc în zonele monoindustriale datând din comunism (în mare parte miniere, în care exploatările s-au închis, neexistând alternative pentru locuri de muncă).

„Investiţiile trebuie protejate"

Ei bine, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene s-a pronunţat în cazul „Comisia UE vs Slovacia" pe 15 septembrie 2011 şi a constatat că statul Slovac avea dreptate când şi-a respectat obligaţiile asumate înainte de aderarea la UE! Instanţa europeană a arătat în decizie că „investiţia efectuată de ATEL trebuie considerată investiţie (....) pe care Republica Slovacă trebuie să o protejeze". Mai adaugă faptul că „tratatul CE nu afectează angajamentul asumat de statul membru în cauză de a respecta drepturile ţărilor terţe care rezultă dintr-o convenţie anterioară, precum şi de a-şi îndeplini obligaţiile corelative". În fine, Curtea mai precizează că anularea unui astfel de contract aduce atingere companiei investitoare şi „ar avea, prin urmare, acelaşi efect cu exproprierea", iar statul „nu poate modifica prevederile sau efectele contractului în cauză prin legislaţia sa şi nici nu îl poate lipsi de efecte juridice". Şi, foarte important, „Tratatul CE nu afectează angajamentul asumat de statul membru în cauză de a respecta drepturile ţărilor terţe care rezultă dintr-o convenţie anterioară, precum şi de a-şi îndeplini obligaţiile corelative". În concluzie, accesul preferenţiat al companiei elveţiene la linia de transport - prin analogie, facilităţile acordate prin Legea zonelor defavorizate - trebuie considerat „o investiţie protejată". Prin urmare, Statul Român, atunci când a anulat unilateral „Legea zonelor defavorizate" a greşit, încălcându-şi obligaţia de a proteja investiţiile realizate aici. În final, Curtea Europeană a respins acţiunea Comisiei Europene, obligând-o la plata cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, orice investiţie realizată în zonele defavorizate create în România, mai ales dacă sunt investiţii realizate de companii străine sau mixte, apărate de acordurile bilaterale privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor încheiate de România, au mari şanse de câştig dacă se vor adresa Curţii de Justiţiei a Uniunii Europene.