În Monitorul Oficial nr. 522 din 25 iulie 2011 a fost publicat Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2239 din 30 iunie 2011, pentru aprobarea sistemului simplificat de contabilitate, în aceeaşi zi, dar în numărul 522 bis, fiind dată publicităţii şi varianta finală a anexei la acest ordin. Prezentăm un nou pachet cu precizări pregătit pe marginea acestui nou sistem simplificat de contabilitate.

Agenţii economici care adoptă sistemul simplificat de contabilitate mai au obligaţia organizării contabilităţii de gestiune ?  Conform articolului 7 al O.M.F.P. 2239 / 2011, în cazul entităţilor care au adoptat sau nu, sistemul simplificat de contabilitate, dar îndeplinesc cele două criterii ( cifra de afaceri, respectiv total active sub echivalentul în lei al sumei de 35000 euro ) organizarea şi conducerea contabilităţii de gestiune, este facultativă.

Care este forma şi structura situaţiilor financiare anuale simplificate ? Formularul de bilanţ simplificat conţine un număr de 33 de rânduri, ce grupează 10 elemente sintetice sub formă de listă, prezentarea poziţiilor fiind în ordinea inversă a lichidităţii activelor şi în funcţie de exigibilitatea datoriilor (de la active imobilizate la cheltuieli in avans, respectiv de la datorii pe termen scurt, la capitaluri permanente). Contul de profit şi pierdere simplificat conţine un număr de 47 rânduri, ce grupează 14 indicatori sintetici, pornind de la cifra de afaceri, către rezultatul perioadei. Dispare obligativitatea întocmirii de note explicative. La depunere, cele două formulare ( bilanţul şi contul de profit şi pierdere ) vor fi însoţite de o declaraţie de asumare a răspunderii pentru conformarea respectivelor situaţii, cu sistemul simplificat.

Care sunt elementele de noutate în privinţa tratamentelor contabile aplicabile în situaţia sistemului simplificat de contabilitate? În privinţa regulilor proprii contabilităţii de angajamente, de evaluare a elementelor patrimoniale, la intrarea şi ieşirea din unitate, a principiilor contabile generale, recunoscute şi agreate ( principiul continuităţii activităţii, principiul permanenţei metodelor, principiul prudenţei; principiul independenţei exerciţiului; principiul evaluării separate, principiul intangibilităţii bilanţului de deschidere, principiul necompensării, etc. ) acestea sunt similare celor reglementate de O.M.F.P. 3055 / 2009, cu excepţia celor referitoare la corectarea erorilor; astfel, plecând de la considerentul că, în cazul unei entităţi cu o cifră de afaceri anuală sub 35000 euro, gradul de semnificaţie al erorilor contabile este - principial -  mai redus, nu se utilizează contul de rezultat reportat pentru înregistrarea acestora; este de semnalat şi faptul că, în situaţia corectării unei erori contabile ce generează o pierdere, nu se va realiza nici o distribuire de dividend, până nu se acoperă pierderea generată de acea eroare.  

 

ec. Valerian Pavel SUSA

preşedinte C.E.C.C.A.R. filiala Bihor