Cu "Integra", orientare profesională
A fi elev, trei săptămâni
De astăzi, la sediul Asociaţiei "Integra România", începe un curs - durata trei săptămâni - inclus progamului intitulat "Evaluarea potenţialului şi deprinderilor şi orientare profesională pentru femei aflate în stare de dificultate". Sunt aşteptaţi, începând cu ora 15,00, cele 39 de cursante care fac parte din categoria tinerelor absolvente şi a femeilor aflate în stare de dificultate, celor care trebuie să se reprofileze şi nu ştiu ce ar fi mai potrivit pentru ele, ca orientare profesională. "Cursul pe care-l organizăm este gratuit - remarca doamna Florica Cherecheş, director executiv al Asociaţiei "Integra România" - dar este finanţat de Agenţia Canadiană pentru Dezvoltare Internaţională, ce face parte, de altfel, din grupul a şase parteneri-finanţatori ai Asociaţiei "Integra România".
Ca o menţiune în plus, viitorilor absolvenţi ai acestui curs, în funcţie de decizia de a începe o afacere, li se oferă şi posibilitatea de a accede la micro-creditare, prin sprijinul Integra. Până acum, astfel de împrumuturi purtătoare de dobândă s-au acordat la 452 de persoane, valoarea totală reprezentând 498000 de dolari, iar rezultatele de până acum s-au concretizat în crearea a 259 de mici afaceri, cu 1131 de locuri de muncă. Iată, aşadar, că acest curs, care începe astăzi, luni, 22 septembrie a.c. are un plus de atractivitate şi de semnificaţii.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.