Oradea este cel de-al patrulea oraș în care a poposit Caravana Eficienței Energetice, organizată de ROENEF și ING. Participanții au ocazia să afle informații despre cele mai moderne tehnologii și exemple de bune practici pentru optimizarea consumului de energie în clădiri.

Principala atracție a Caravanei este casa demonstrativă nZEB, care inspiră vizitatorii șă-și eficientizeze locuința din punct de vedere energetic, prin soluțiile care intră în componența ei, după cum a arătat Andrei Iorgulescu, director de programe ROENEF.

„Începând de la partea de fundaţie, cu placa spre sol izolată corespunzător, faţada în sistem ventilat sau cu termosistem, acoperiş înclinat sau acoperiş terasă, ferestre, uşă de acces, sistem de umbrire și ferestre de mansardă. Pe partea de instalaţii: pompe de căldură, ventilaţie cu recuperare de căldură, sistem de încălzire/răcire în pardoseală, sistem de automatizare şi panouri fotovoltaice. Toate acestea împreună sunt cerințele minime care permit atingerea standardului nZEB”, a menționat și arhitectul Sergiu Petrea, de la Tecto Arhitectura, autorul proiectului pavilionului mobil.

Pe de altă parte, participanții au avut ocazia să participe la seminare și workshop-uri dedicate soluțiilor de eficientizare energetică – care includ și discuții tehnice aplicate, dedicate specialiștilor – și au asistat la prezentarea unor exemple de bune practici în domeniu. De asemenea, cei interesați au avut oportunitatea de a afla care sunt soluțiile de finanțare dedicate, atât publice (finanțări, ajutoare etc.), cât și private (instrumente bancare dedicate proiectelor de creștere a eficienței energetice în clădiri). La eveniment, a participat și reprezentantul ING Bank România, Cristian Bele, Office Manager la ING Bank România, care a vorbit despre implicarea băncii în acest proiect și despre modul în care compania susține trecerea clienților săi spre o economie mai sustenabilă.

Printre tehnologiile și soluțiile de eficiență energetică expuse se numără: tâmplăria și sistemele vitrate, jaluzelele și sistemele de umbrire, pompele de căldură aer-aer, sistemele de termoizolație interioară și exterioară, sistemele inteligente de control și monitorizare, fațadele ventilate, panourile fotovoltaice cu soluții de stocare, încălzirea în pardoseală și sistemele de iluminat inteligent etc.

„Tehnologiile și bunele practici prezentate au potențialul de a îmbunătăți semnificativ modul în care construim și utilizăm spațiile, oferind atât economii semnificative la costurile de operare, cât și un impact redus asupra mediului”, a subliniat, printre altele, Mihai Moia, director executiv ROENEF.

Evenimentul a debutat ieri, în Piața Unirii din Oradea, și a continuat astăzi, între orele 9.30 – 13.30, în Sala Traian Moșoiu din Primăria Oradea.

 

Proiectul, pe scurt

Sprijinit de ING Bank România, ca partener și sponsor principal, şi implementat în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României, proiectul aduce în prim-plan soluții de ultimă generație pentru creșterea eficienței energetice în clădiri. Fiecare eveniment beneficiază de sprijinul autorităților locale, precum și al altor entități, precum universitățile și asociaţiile profesionale din domeniu. Toate acestea, în contextul în care, conform Uniunii Europene, clădirile sunt responsabile pentru aproximativ 40% din consumul total de energie în UE și 36% din emisiile de gaze cu efect de seră din energie.