Garda de mediu aplică Amenzi drastice pentru încălcarea prevederilor legale
Garda Naţională de Mediu - Comisariatul Judeţean Bihor a derulat, pe parcursul lunii iunie, 69 de acţiuni de inspecţie. Pentru încălcarea, de către persoanele fizice şi juridice, a prevederilor legale privind protecţia mediului, au fost aplicate 6 amenzi contravenţionale, valoarea totală fiind de 16.500 RON ( 165 milioane lei vechi).
Astfel, 22 de inspecţii planificate conform Planului anual al Comisariatului Judeţean Bihor au fost desfăşurate la obiective clasificate ca fiind cu impact major asupra factorilor de mediu din judeţ. De menţionat că o inspecţie a fost desfăşurată împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bihor la obiective ce intră sub incidenţa HG nr. 95/2003 privind controlul activităţilor care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase. Controalele s-au soldat cu aplicarea a două amenzi contravenţionale în valoare totală de 8.000 lei noi (80 milioane lei vechi). Totodată, 47 de acţiuni de inspecţie, clasificate ca fiind neplanificate, s-au soldat cu amenzi în valoare de 7.000 RON ( 70 milioane lei vechi). Dintre acestea, 17 au fost efectuate ca urmare a autosesizării Comisariatului Judeţean Bihor, iar 30 - desfăşurate împreună cu alte autorităţi ale statului, mai părecis - Direcţia Apelor Crişuri Oradea la 7 staţii de epurare din Oradea, Beiuş, Marghita, Salonta, Aleşd, Ştei, Nucet. La acest capitol trebuie să menţionăm că au fost verificate atât modul în care operatorii staţiilor de epurare uzate urbane respectă regulamentele de exploatare în ceea ce priveşte protecţia mediului şi gospodăririi apelor, cât şi stadiul autorizării acestora. Nu a fost omis nici un alt aspect, credem noi, deosebit de important, anume modul în care autorităţile administraţiilor locale (primar şi Consiliul local din comune şi centre urbane îşi îndeplinesc atribuţiile ce le revin pentru asigurarea curăţeniei pe teritoriul administrat. Rezultatul? Cele 7 acţiuni de control s-au soldat cu constatarea unor situaţii neconforme privind asigurarea curăţeniei, fiind aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 1.500 RON (15 milioane lei) primarului comunei Olcea. Mai adăugăm alte 8 inspecţii
privind verificarea modului în care agenţii economici care produc şi importă echipamente electrice şi electronice au procedat la solicitarea înscrierii în Registrul Naţional al al producătorilor şi importatorilor prin transmiterea cătzre Agenţia Naţională de protecţia mediului a informaţiilor şi documentelor stabilite de lege. Pe lângă amenzile în sumă de 16.500 lei RON (165 milioane lei) aplicate unor persoane fizice şi juridice pentru încălcarea prevederilor legale privind protecţia mediului au mai fost aplicate şi; 3 amenzi (câte 3.000 RON), pentru neîntocmirea evidenţei privind gestiunea deşeurilor aplicate la SC Mobifan SRL Arad, punct de lucru - localitatea Fânaţe, comuna Câmpani, SC Framo Pack Impex SRL Oradea şi SC Gad Aser Trans SRL Valea Mare de Criş; 1 amendă (în valoare de 1000 RON pentru realizarea de construcţii în perimetrul Parcului Naţional Munţii Apuseni fără avizul emis de Administraţia Parcului, unei persoane fizice din localitatea Brădet nr. 138; 1 amendă (de 5.000 RON) pentru nerealizarea Bilanţului de Mediu Nivel I şi II până la 31 decembrie 2005 pentru Depozitul de deşeuri aferent Punctului de lucru din Oradea al SC Termoelectrica SA Bucureşti. În încheiere precizăm că astfel de acţiuni vor continua lunar, în perioada următoare.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.