Ministerul Agriculturii va acorda producătorilor agricoli şi asociaţiilor utilizatorilor de apă o alocaţie echivalentă cu 50% din preţul instalaţiilor de irigat şi al echipamentelor mobile de pompare, achiziţionate din producţia internă. Sumele necesare pentru acoperirea alocaţiei şi achiziţionarea a peste 2.300 de instalaţii de irigat şi agregate mobile de pompare de diferite tipuri se ridică la 300 miliarde lei. Guvernul a aprobat un program de sprijinire a producătorilor agricoli şi asociaţiilor utilizatorilor de apă, în vederea dezvoltării investiţiilor din agricultură, prin dotarea cu echipamente moderne pentru distribuirea apei de irigaţii în cadrul exploataţiilor agricole. Potrivit programului, alocaţia va fi acordată persoanelor fizice sau juridice deţinătoare de exploataţii agricole comerciale şi de terenuri irigabile, inclusiv societăţilor comerciale cu profil agricol, arendaşilor care au încheiat contracte, institutelor de cercetare - dezvoltare şi învăţământ cu profil agricol, cesionarilor de terenuri agricole şi titularilor de contracte de asociere în participaţiune încheiate cu Agenţia Domeniilor Statului. Nu vor fi aprobate cererile de acordare a alocaţiei în cazul în care societăţile comerciale solicitante sunt în lichidare judiciară sau administrativă. Alocaţia de 50% din preţul instalaţiilor va fi distribuită prin direcţiile generale pentru agricultură şi industrie alimentară judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, unde solicitanţii va trebui să depună o cerere şi actele prin care dovedesc că se încadrează în categoria persoanelor beneficiare. Direcţia generală pentru agricultură şi industrie alimentară va analiza şi va comunica solicitantului, în termen de 5 zile lucrătoare, răspunsul la cererea depusă, urmând ca beneficiarii să se adreseze, pe baza acestui aviz, producătorilor sau distribuitorilor autorizaţi în vederea achiziţionării instalaţiilor. Beneficiarii nu au dreptul să înstrăineze instalaţiile achiziţionate în acest mod înainte de expirarea unei perioade de 3 ani de la data livrării, în caz contrar fiind obligaţi să restituie alocaţia primită, actualizată cu rata inflaţiei, şi să plătească penalităţi la bugetul de stat.