Foştii mineri ai Dobreştilor O uşoară adiere, ca un vânticel de primăvară, se strecoară dinspre Dobreşti, revigorând amorţite speranţe. Numai de n-ar fi deşarte. Din nou, bauxita din subteran îşi trimite spre suprafaţă surde ecouri pentru a fi exploatată. Am făcut această introducere, recunoaştem, întrucâtva nepotrivită temei noastre, dar a vorbi acum despre acel puternic centru minier care a fost Dobreşti înseamnă a răscoli grave dureri sociale, încă departe de a fi vindecate. Iar orice abordare a chestiunii, dacă nu aduce soluţii, nu e decât o inutilă răsucire a cuţitului în rană. Iar rana Dobreştiului e gravă. Exploatarea minieră a bauxitei, principala sursă de alimentare a uzinei de alumină din Oradea, a căzut în anul 1999, când uzina şi-a încetat activitatea. Din acest motiv, au fost disponibilizate circa 1000 de persoane. Cele vreo 8 comune care furnizau mineri sunt acum nevoite să-şi adăpostească bărbaţii pe prispa casei, vara sau după cuptor, la vreme de iarnă. Pustietate, terenuri grav rănite de fostele exploatări la suprafaţă, fiare vechi, contorsionate şi ruginite, linii de cale ferată şi linii electrice descompletate, desfiinţate. Dar peste toate, licărul de voinţă al unor mineri cărora nu le venea să creadă că au fost desfiinţaţi, trecuţi la index. - Atunci eu am luat iniţiativa şi împreună cu alte 22 persoane - de la ingineri la muncitori, toate specialităţile - am înfiinţat Asociaţia Mineral West. Părea atunci că în baza legilor existente avem un oarecare viitor, pentru a ne continua activitatea. Am obţinut licenţă de exploatare a bauxitei, am concesionat zăcământul, am preluat activele fostei întreprinderi Bauxita Min SA. În ce priveşte zăcământul, am preluat doar partea viabilă, pentru exploatare. Restul perimetrului exploatat- subteran şi cariere - a fost preluat de Grupul de Închideri Mine, pentru care s-a întocmit un proiect de închidere de 80 miliarde lei. Sigur că asociaţia noastră ar fi dorit să participe la aceste lucrări, având utilajele necesare - ne spune preşedintele Asociaţiei Mineral West, dl Pele Tanasă. - Care este situaţia în prezent? - Acum, producţia noastră de bauxită se ridică doar la 10 mii tone pe an, pentru vreo 3-4 beneficiari, faţă de 150 mii tone pe an, cât făceam în ultima perioadă. Avem 120 de angajaţi, repartizaţi în diferite puncte: unii, la exploatare, alţii, la conservarea zăcământului, la pază şi la întreţinere. - Şi perspectivele cum se arată? - Nu mai prea ştiu ce să spun. Din nou am fost contactaţi de ruşi şi am fost întrebaţi cam cât am putea noi să dăm pe lună. Le-am spus că mai mult de 30 mii tone nu putem. E puţin, au considerat ei, dar practic nu avem nici un răspuns ferm. - Şi cu cele 80 miliarde destinate închiderii minei ce s-a făcut? - Nu s-a mai făcut nimic. Noi am vrut să participăm la licitaţie, împreună cu o firmă din Cluj-Napoca, specializată, dar licitaţia s-a sistat, pentru că cică o să se facă licitaţie publică. Dar, de fapt, am fost avertizaţi că pentru a avea câştig de cauză ne trebuie susţinere politică. Adică cineva, cu mare influenţă în plan politic să facă loby pentru noi. Deci, am pierdut şi aici, deşi s-ar fi putut asigura lucru pentru încă vreo 4-5 ani, ne mai spune Pele Tanasă. De fapt, se recunoaşte deschis că Dobreştii reprezintă un segment social prea mic pentru a fi băgat în seamă, mai ales că mina de aici este singura mină privată din România. Şi-atunci cui să-i mai pese că foştii mineri stau în poarta casei, sprijinind cerul cu privirea.