Astfel, regimul impozitării forfetare pe bază de norme de venit, introdus în 2013 pentru persoanele fizice, ar trebui înlocuit pe termen mediu cu un sistem echitabil de impozitare în sistem real, care să ţină cont de veniturile efectiv realizate şi de contribuţia fiecărui agricultor la realizarea bunurilor publice de care beneficiază întreaga societate.

Agricultorii români ar putea avea o impozitare după un alt sistem dacă autorităţile vor avea în vedere recomandările Comisiei Prezidenţiale pentru Agricultură. Aceasta propune o taxare a veniturilor efective nu a celor estimate. Până în 2012 micii producători care valorificau produsele în pieţe sau direct către consumatorii finali erau exceptaţi de la plata impozitului, ei plătind anumite contribuţii sub forma taxelor de eliberare a certificatului de producător, taxelor de acces la pieţe. Lucrurile s-au schimbat anul acesta. În noul sistem, Ministerul Finanţelor a realizat o estimare atât a veniturilor pe care un agricultor le-ar putea obţine din exploataţiile care depăşesc anumite praguri de mărime, cât şi a cheltuielilor presupuse pentru obţinerea acestora şi după aceste date se face taxarea. Comisia Prezidenţială pentru Agricultură consideră că sistemul ar trebui schimbat în termen mediu sau lung deoarece implementarea lui a avut probleme iar fermierii care se vor afla pentru prima dată în faţa unei declaraţii fiscale ar putea să o considere ceva mult prea nou pentru ei. Mai mult decât atât, impozitarea nu a fost adaptată la nivel regional şi nu stimulează fermierii să se înregistreze ca PFA. Potrivit raportului elaborat de Comisie, "diversitatea exploataţiilor agricole, ca dimensiune comercială şi ca organizare a afacerii, impune existenţa unor sisteme de impozitare a veniturilor adaptate realităţilor din România. Regimul impozitării forfetare, pe bază de norme de venit, introdus în 2013 pentru persoanele fizice, trebuie implementat deocamdată (chiar dacă pregătirea introducerii lui nu a fost corespunzătoare) şi adaptat la nivel regional. De asemenea este de luat în calcul reintroducerea posibilităţii de impozitare simplificată în regim real a veniturilor obţinute de persoanele fizice autorizate din agricultură, pentru a stimula înregistrarea fermierilor ca PFA, asigurând coerenţa între condiţiile impuse beneficiarilor PNDR şi regimul fiscal. Astfel, regimul impozitării forfetare pe bază de norme de venit, introdus în 2013 pentru persoanele fizice, ar trebui înlocuit pe termen mediu cu un sistem echitabil de impozitare în sistem real, care să ţină cont de veniturile efectiv realizate şi de contribuţia fiecărui agricultor la realizarea bunurilor publice de care beneficiază întreaga societate". Comisia mai subliniază că dacă producătorii de legume în solarii erau şi înainte impozitaţi pe baza normelor de venit (deci ştiu procedurile de urmat), provocarea pentru administraţia fiscală o va constitui introducerea acestui regim pentru un mare număr de fermieri care nu au experienţa declaraţiilor fiscale şi a plăţilor. O altă recomandare vizează regimul de impozitare normal (impozitul pe profit) care ar trebui impus în timp tuturor exploataţiilor care depăşesc un anumit prag al încasărilor (de exemplu, echivalentul a 300 mii de euro).