În cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţă, nerespectarea eco-condiţionalităţii atrage sancţiuni drastice
Sistemul de sancţiuni, aplicabil pentru cererile de plată aferente formelor de sprijin mai sus menţionate, pentru care se depun cereri în Campania 2013, se stabileşte ţinându-se cont de următoarele aspecte ale neconformităţilor constatate: neglijenţa, intenţia, repetiţia, amploarea (extinderea), gravitatea şi persistenţa acestora.
Centrul judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Bihor informează fermierii că a fost emis Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 174 din 3 aprilie 2013, privind aprobarea sistemelor de sancţiuni pentru măsurile 211 - "Sprijin pentru zona montană defavorizată", 212 - "Sprijin pentru zone defavorizate, altele decât zona montană" şi 214 - "Plăţi de agromediu" din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013, precum şi pentru nerespectarea eco-condiţionalităţii în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţă pentru Pilonul I, aferente cererilor de plată depuse începând cu anul 2013, împreună cu anexele acestuia. Fermierul nu va fi sancţionat în cazurile de forţă majoră şi circumstanţe excepţionale, şi anume: decesul fermierului, incapacitatea profesională de lungă durată a fermierului, exproprierea unei părţi importante a exploataţiei, dacă aceasta nu a fost previzionată la data la care angajamentul a fost semnat, o catastrofă naturală de proporţii care afectează grav suprafeţele agricole ale exploataţiei. Pentru Măsurile cele trei măsuri (Măsurile 211, 212, respectiv 214) există 6 categorii de sancţiuni, care se aplică în următoarea ordine, prin calcularea din suma de plată rămasă după etapa anterioară de sancţionare: sancţiuni pentru supradeclararea suprafeţelor; sancţiuni pentru nerespectarea criteriilor de eligibilitate; sancţiuni pentru depunerea cu întârziere a cererii de plată; sancţiuni pentru nedeclararea tuturor suprafeţelor; sancţiuni pentru nerespectarea ecocondiţionalităţii; sancţiuni multianuale. Normele de ecocondiţionalitate, ce cuprind cerinţele legale în materie de gestionare - SMR- şi bunele condiţii agricole şi de mediu -GAEC, trebuie respectate de către toţi fermierii care solicită plăţi directe în agricultură. Calculul sumei de plată şi al sancţiunilor de reducere şi excludere se efectuează ţinând cont de suprafaţa determinată a fermei, în urma tuturor controalelor. În cazul în care normele de eco-condiţionalitate nu sunt respectate în cadrul unui an calendaristic stabilit şi dacă neconformitatea respectivă este rezultatul unei acţiuni sau a unei omiteri direct imputabile fermierului care a depus cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă în anul calendaristic vizat, suma totală a plăţilor efectuate ori care urmează să fie efectuate trebuie să fie redusă sau exclusă. În cazul neglijenţei, sancţiunea nu trebuie să depăşească 5% din suma totală, iar în cazul primei repetiţii, sancţiunea nu trebuie să depăşească 15% din suma totală. În cazurile de nerespectare intenţionată, reducerea procentului nu trebuie să fie mai mică de 20% din plată şi poate merge până la excluderea totală din măsura de sprijin pentru unul sau mai mulţi ani calendaristici. Valoarea sancţiunilor pentru un an calendaristic nu trebuie să depăşească suma totală cuvenită fermierului. "Facem un apel către fermierii a căror ferme vor intra in eşantionul de control să permită efectuarea controalelor deoarece, conform regulamentelor europene, cererile de ajutor se resping în cazul în care agricultorul sau reprezentantul acestuia împiedică realizarea controlului la faţa locului. De asemenea, fermierii trebuie să ştie că toate cazurile de neconformitate constatate în urma controalelor trebuie să le fie aduse la cunoştinţă, în scris, conform metodologiei" - precizează ing. Florian Pavel, directorul executiv al instituţiei bihorene.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.