Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a lansat, la data de 16 octombrie, o nouă sesiune de primire a cererilor de ajutor pentru Măsura 215 "Plăţi privind bunăstarea animalelor" - pentru sectorul păsări.

Pachetul b) "Plăţi în favoarea bunăstării păsărilor" din cadrul măsurii 215 "Plăţi privind bunăstarea animalelor"  cuprinde 6 subpachete astfel: subpachet 1b) - folosirea de furaje cu conţinut redus de micotoxine; subpachet 2b) - asigurarea intensităţii iluminatului artificial la minimum 30 lucşi; subpachet 3b) - reducerea densităţii păsărilor cu 10 % faţă de densitatea rezultată din aplicarea cerinţelor minime obligatorii privind suprafaţa minimă alocată pentru fiecare categorie de păsări; subpachet 4b) - îmbunătăţirea condiţiilor de bunăstare a păsărilor pe durata transportului; subpachet 5b) - corectarea nivelului nitriţilor şi nitraţilor din apa utilizată; subpachet 6b) - reducerea noxelor cu 30 % faţă de nivelul minim obligatoriu prin menţinerea în limite optime a parametrilor de microclimat. Plăţile se acordă pentru pui de carne, găini ouătoare, găini de reproducţie din rase grele şi pui de curcă. Primirea cererilor de ajutor însoţite de declaraţiile şi angajamentele asumate de către beneficiari se face la Centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) pe a cărui rază teritorială se află sediul social al beneficiarilor, până la data de 15 noiembrie. Perioada de depunere a cererilor de ajutor, formatul cererilor de ajutor şi instrucţiunile de completare sunt disponibile pe site-ul APIA www.apia.org.ro. Beneficiari ai pachetului b) Plăţi în favoarea bunastării păsărilor pot fi exploataţiile comerciale din sectorul de creştere a păsărilor autorizate sanitar veterinar cu următoarele particularităţi: Subpachetul 1b) poate fi accesat numai de exploataţiile comerciale autorizate sanitar veterinar de creştere a păsărilor care au fabrică de nutreţuri combinate (FNC) proprie. Pentru subpachetul 2b), sprijinul se acordă pentru exploataţiile comerciale autorizate sanitar veterinar de creştere a păsărilor în care iluminatul se face exclusiv artificial. În cazul subpachetului 4b), este eligibil numai transportul păsărilor în afara exploataţiei sau transportul păsărilor provenite din alte exploataţii decât cea pentru care se solicită plata. Transportul păsărilor în cadrul exploataţiei pentru care se solicită plata nu este eligibil, exploataţiile care deţin abatoare situate în aceeaşi unitate administrativ teritorială cu spaţiile de creştere a păsărilor nefiind eligibile pentru acest subpachet. Pentru subpachetul 5b), nu sunt eligibile exploataţiile comerciale autorizate sanitar veterinar de creştere a păsărilor care utilizează apă din reţeaua publică de apă potabilă în fluxurile tehnologice de creştere. Beneficiarii măsurii 215 pot încheia angajamente voluntare multianuale (5 ani) pentru unul sau o combinaţie între cele 6 subpachete disponibile. Plata se efectuează anual, compensând pierderile de venituri şi cheltuieli suplimentare induse de aplicarea acţiunilor prevăzute de angajamente.