Operatorii economici care realizează investiţii în turism, vor fi scutiţi de impozitul pe profit, după punerea în funcţiune a investiţiei.


Facilităţi fiscale
Proiectul de Lege a turismului, lansat recent în dezbatere publică, reglementează organizarea, coordonarea şi dezvoltarea durabilă a turismului în România. Prevederile legii se vor aplica autorităţilor administraţiei publice implicate în desfăşurarea activităţii de turism, asociaţiilor turistice, operatorilor economici şi, în general, tuturor persoanelor fizice sau juridice care desfăşoară activităţi turistice. Astfel, una dintre facilităţile fiscale prevăzute în Proiect vizează operatorii economici care realizează investiţii în turism. Aceştia vor fi scutiţi de impozitul pe profit, după punerea în funcţiune a investiţiei respective, conform următoarei grile: pentru valoarea investiţiei cuprinsă între 100.000 şi 500.000 euro, perioada de scutire este de 1 an fiscal; pentru valoarea investiţiei cuprinsă între 500.001 şi 2.000.000 euro, perioada de scutire este de 2 ani fiscali; pentru valoarea investiţiei cuprinsă între 2.000.001 şi 5.000.000 euro, perioada de scutire este de 3 ani fiscali; pentru valoarea investiţiei cuprinsă între 5.000.001 şi 10.000.000 euro, perioada de scutire este de 4 ani fiscali; pentru o valoare a investiţiei de peste 10.000.001 euro, perioada de scutire este de 5 ani fiscali. O altă facilitate fiscală se referă la scutirea de impozit pe clădiri, pe o durată de 10 ani din momentul introducerii pensiunii turistice din mediul rural sau din staţiunile balneare, a pensiunii agroturistice sau a casei tradiţionale în circuitul turistic, şi/sau pe parcursul funcţionării lor în conditiile legii, în cazul în care beneficiarul are maxim 45 de ani şi, respectiv, domiciliul stabil în mediul rural.


Impozitul pe venit, cota TVA
În ceea ce priveşte impozitul pe venit, în cazul pensiunilor turistice rurale, a pensiunilor agroturistice şi a caselor tradiţionale, acesta va avea caracter forfetar şi va fi stabilit astfel: pentru casele tradiţionale, pensiunile din mediul rural cu maxim 5 camere şi pentru camerele de închiriat în locuinţe de până la 3 camere - 600 lei/an; pentru pensiunile agroturistice şi pensiunile cu maxim 10 camere - 1.200 lei/an; pentru pensiunile din mediul rural cu maxim 15 camere - 1.800 lei /an. În cazul construcţiilor de noi pensiuni agroturistice sau de pensiuni turistice în mediul rural sau în staţiuni balneare cu o capacitate de până la 8 camere, singura autorizaţie necesară pentru funcţionare în condiţii legale va fi certificatul de clasificare eliberat de către Ministerul Turismului. Potrivit proiectului, taxa hotelieră, denumită şi taxa de sejur, se stabileşte la nivelul de 1% din valoarea tarifului de cazare, fără TVA şi mic dejun, şi este datorată de către toţi operatorii economici care administrează structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare. Totodată, impozitele pe clădiri şi terenuri se vor reduce cu 50% în cazul clădirilor şi terenurile aferente, utilizate exclusiv pentru prestarea de servicii turistice, care funcţionează minim 5 luni şi maxim 6 luni consecutive pe durata unui an calendaristic. Începând cu intrarea în vigoare a legii, cota redusă de TVA de 9% se va aplica şi asupra serviciilor de masă prestate de operatorii economici autorizaţi de către Ministerul Turismului.