În dezbatere, Proiect vizând - Penalizarea suplimentară a nedeclarării obligaţiilor fiscale
Potrivit Proiectului care modifică Codul de procedură fiscală, urmează să fie introdusă o nouă penalitate care să sancţioneze nedeclararea sau subdeclararea obligaţiilor fiscale ca urmare a vinovăţiei contribuabilului. Este vorba despre o penalitate de nedeclarare ce reprezintă o creanţă fiscală accesorie şi, de asemenea, constituie venit al bugetului de stat şi se stabileşte prin decizie, după cum se precizează în dispoziţiile propuse de MFP. Atenţie! Aplicarea acestei penalităţi nu va înlătura, însă, obligaţia de plată a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere prevăzute în Codul de procedură fiscală. Potrivit Notei de fundamentare a proiectului, prin introducerea penalităţii de întârziere, "se va institui un tratament diferenţiat între contribuabilii care au un comportament corect, de bună credinţă, adică declara corect sumele datorate statului şi contribuabilii care acţionează cu rea credinţă, respectiv cei care îşi diminuează obligaţiile fiscale depunând declaraţii incorecte sau nu declară obligaţiile fiscale, deşi aveau această obligaţie. Potrivit aceluiaşi document, există trei situaţii în care se poate găsi contribuabilul, în funcţie de gradul de vinovăţie: a fost de bună credinţă, dar din cauze externe obligaţia nu a fost declarată sau a fost subdeclarată, caz în care fapta nu se penalizează; nedeclararea sau subdeclararea se datorează imprudenţei sau neglijenţei contribuabilului, situaţie în care fapta se penalizează cu o cotă redusă; nedeclararea sau subdeclararea rezultă dintr-o faptă calificată drept evaziune fiscală - fapta fiind penalizată cu o cotă majorată.
Astfel, pentru obligaţiile fiscale principale nedeclarate de contribuabili ca urmare a vinovăţiei acestora, contribuabilii ar putea datora o penalitate de nedeclarare: de 10% - dacă suma stabilită nu depăşeşte 10% din suma corect datorată; de 25% - dacă suma stabilită depăşeşte 10% din suma corect datorată. Penalitatea de nedeclarare va fi valabilă şi pentru obligaţiile fiscale principale stabilite de Fisc, din oficiu, prin decizie de impunere. În plus, dacă obligaţiile fiscale au rezultat în urma săvârşirii unor fapte de evaziune fiscală, atunci penalitatea de nedeclarare urmează să fie majorată cu 100%. Pe de altă parte, documentul aflat în dezbatere publică cuprinde şi situaţii în care penalitatea ar putea fi redusă. Mai exact, penalitatea de nedeclarare poate fi redusă, la cererea contribuabilului, cu 50%, dacă obligaţiile fiscale principale stabilite prin decizie: se sting prin plată sau compensare până la data comunicării acestora; sunt eşalonate la plată, situaţie în care reducerea se acordă la finalizarea eşalonării la plată. De asemenea, reducerea de 50% la cererea contribuabilului ar urma să se aplice şi pentru penalităţile de întârziere. Potrivit Codului de procedură fiscală, începând din luna 1 iulie 2013, nivelul penalităţii de întarziere este de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere, ceea ce înseamnă o penalitate de 7,3% anual. De asemenea, pentru neachitarea obligaţiilor de plată la scadenţă, Fiscul percepe şi dobânzi, care au caracter recuperatoriu. Acestea sunt de 0,04% pe zi (14,6% pe an) şi se calculează începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.