Oficiul pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie (OARZ) Bihor va emite medicilor veterinari de liberă practică, organizaţi în condiţiile legii, precum şi inginerilor zootehnişti avizul scris pentru efectuarea însămânţărilor artificiale în termen de 30 zile de la depunerea cererilor.

Ordinul MADR nr.340/16.05.2013 pentru aprobarea procedurilor de autorizare a operatorilor economici care desfăşoară activităţi şi servicii în domeniul însămânţărilor artificiale la animale, completat cu OM 605/03.07.2013 şi OM 922/10.09.2013, precizează Normele privind comercializarea, distribuirea şi utilizare materialului seminal congelat de taur, precum şi controalele zootehnice la faţa locului. "Reamintim că activitatea de comercializare înseamnă, practic, acţiunea de livrare a materialului seminal congelat de către un operator economic (Semtest) autorizat către beneficiari, respectiv Asociaţii judeţene de crescători autorizate, ingineri zootehnişti, medici veterinari de liberă practică organizaţi în condiţiile legii în vigoare, fermieri-crescători de bovine înregistraţi în Registrul naţional al exploataţiilor, conform legislaţiei în vigoare, respectiv primării care au angajat cel puţin un operator 1A autorizat. Distribuirea materialului seminal congelat către utilizatori se face prin Asociaţiile judeţene de crescători de animale autorizate pe baza unui contract încheiat la începutul anului, la solicitarea crescătorilor de animale, cu avizul OARZ către operatorii de însămânţări artificiale autorizaţi" - precizează ing. Gavril Ciuclea, coordonator al Oficiului pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie (OARZ) Bihor. Potrivit legii, utilizatorii materialului seminal congelat sunt: operatorii de însămânţări artificiale autorizaţi în urma cursului de calificare, asistenţi veterinari sau tehnicieni zootehnişti autorizaţi în urma cursului de calificare, inginerii zootehnişti avizaţi în baza diplomei de studii, medici veterinari de liberă practică, organizaţi în condiţiile legii, avizaţi în baza certificatului de înregistrare în Registrul unic al Cabinetelor medicale veterinare cu, sau fără, personalitate juridică şi al atestatului de liberă practică. Medicii veterinari de liberă practică organizaţi în condiţiile legii şi inginerii zootehnişti care doresc să presteze servicii de însămânţare artificială la animale trebuie să depună o cerere prin care solicită avizul de la OARZ, însoţită de copii ale documentelor necesare pentru avizare. OARZ Bihor va emite medicilor veterinari de liberă practică organizaţi în condiţiile legii în vigoare şi inginerilor zootehnişti avizul scris pentru efectuarea însămânţărilor artificiale în termen de 30 zile de la depunerea cererilor. Până în prezent în judeţul nostru au fost autorizate două asociaţii judeţene a crescătorilor de animale pentru prestarea serviciilor în activitatea de însămânţări artificiale la animale şi anume: Asociaţia Judeţeană a Crescătorilor de Animale Domestice şi Păsări (AJCAD) Bihor şi Asociaţia Judeţeană a Crescătorilor şi Lucrătorilor în Reproducţia Animalelor (AJCLRA) Bihor, având ca obiect de activitate achiziţia, depozitarea şi aprovizionarea punctelor de însămânţare artificială cu material congelat de taur.